Alegerile au arătat că există, din nou, două Românii, pe o altă linie de fractură decât în 2004, consideră fostul premier Adrian Năstase, președinte al Fundației Europene ‘Titulescu’.
‘Ceea ce este sigur este că, prin votul favorabil dat lui Nicușor Dan, AUR va rămâne în opoziție, cu perspectiva ca, în viitor, să dobândească însă o și mai mare audiență. PSD va oscila între cei care vor dori să mai ‘ciugulească’ din guvernare (făcând diverse compromisuri) și cei care înțeleg nevoia unei perioade de reflecție și de schimbare, ca la hockey, a liniilor de jucători. Și cu pericolul de a-și pierde parlamentari și membri, pe modelul brevetat de Băsescu. Așa încât, până la alegerile viitoare, drumul va fi plin de noi obstacole. Se spune că drumul cel mai scurt între două puncte este linia dreaptă. Vom vedea dacă, pentru a ajunge la Bruxelles, România va trebui să facă, mai întâi, o escală la Paris. Va trebui să vedem și felul în care se poate repara relația româno-americană. Dar și relația româno-română. Nicușor Dan spunea că nu există decât o singură Românie. Corect, sub anumite aspecte. Alegerile au arătat însă că există, din nou, două Românii – e adevărat, pe o altă linie de fractură decât în 2004′, a scris Năstase, luni, pe blog.
Potrivit acestuia, cel de-al doilea tur al alegerilor a fost îndreptat către gafele lui George Simion.
‘Alegerile prezidențiale s-au încheiat. Nicușor Dan a câștigat, recuperând peste 30 de puncte procentuale și depășindu-l, în final, pe George Simion. O performantă ‘istorică’, determinată de coalizarea alegătorilor, politicienilor și instituțiilor (media și de alt gen), preocupate de eventualele consecințe ale câștigării alegerilor de către Simion. În opinia mea, dacă în primul tur a existat un val de protest împotriva guvernării și a partidelor istorice, al doilea val, apărut în turul al doilea, a fost îndreptat, de data aceasta, ca reacție la unele dintre atitudinile și gafele lui George Simion’, a explicat fostul premier, în postarea intitulată ‘A vrut George Simion să piardă alegerile?’.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News