Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a anunțat luni, printr-un mesaj pe Facebook, că a vorbit cu Nicușor Dan, câștigătorul alegerilor prezindețiale din România. Președintele ucrainean a precizat că l-a felicitat pe Nicușor Dan și l-a invitat în Ucraina.
„Am discutat cu noul președinte ales al României, Nicușor Dan. L-am felicitat pentru victoria sa la alegerile prezidențiale. Este esențial ca România să continue să se dezvolte și să cooperăm cu toții în regiunea noastră și în Europa. Respectăm România și alegerea poporului român. Este o țară de care depind multe când vine vorba de probleme de Securitate”, a scris Zelenski.
Totdată, președintele Ucrainei a mulțumit României pentru ajutorul acordat în război.
„Suntem profund recunoscători pentru contribuția României la protejarea vieții poporului nostru. Este important ca sprijinul pentru Ucraina să continue. România înțelege cât de crucială este lupta pentru libertate și dreptate.
L-am invitat pe Nicușor Dan să viziteze Ucraina. Am discutat și despre cele mai apropiate oportunități de a ne întâlni”, a mai precizat Volodimir Zelenski.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News