Papa Leon l-a primit în audiență pe JD Vance. Ce au discutat cei doi

Sursa foto: Captură video

Papa Leon al XIV-lea l-a primit luni dimineaţă în audienţă la Vatican pe vicepreşedintele american JD Vance, anunță The Vatican News. Întrevederea vine la doar o zi după ce oficialul de la Washington a luat parte la slujba inaugurală a suveranului pontif.

Vaticanul a publicat o fotografie în care papa, originar din Chicago, îl primeşte pe JD Vance, alături de secretarul de stat Marco Rubio şi de soţiile celor doi oficiali americani din administrația Trump, relatează AFP.

Vicepreşedintele american s-a întâlnit ulterior şi cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, „ministrul afacerilor externe” al papei, potrivit unui comunicat de presă al Vaticanului. Cei doi bărbaţi au salutat „bunele relaţii bilaterale” şi au făcut schimb de opinii cu privire la „problemele internaţionale actuale, sperând că, în zonele de conflict, dreptul umanitar şi dreptul internaţional vor fi respectate şi se va găsi o soluţie negociată” între părţile implicate, anunță jurnaliștii de la Vatican.

JD Vance şi Marco Rubio, alături de zeci de lideri politici şi membri ai familiilor regale, precum şi de aproximativ 200.000 de credincioşi, au participat duminică la slujba din Piaţa Sfântul Petru, care a marcat oficial începutul pontificatului lui Leon al XIV-lea.

Înainte de a deveni papă, Leon al XIV-lea a republicat pe contul său personal X postări cu critici la adresa guvernului preşedintelui american Donald Trump cu privire la politica sa în domeniul migraţiei şi l-a criticat, de asemenea, pe JD Vance.

Dar vicepreşedintele american a insistat duminică că SUA sunt „foarte mândre” de noul papă.

„Rugăciunile noastre îl însoţesc cu certitudine pe măsură ce se îmbarcă în această misiune foarte importantă”, a declarat Vance la o întâlnire avută duminică după-amiază cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu premierul italian, Giorgia Meloni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: