Victoria lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din România a fost prezentată de marile publicații internaționale ca fiind un rezultat surprinzător. Presa străină a evidențiat confruntarea dintre un candidat pro-UE și unul naționalist, descriind votul drept o alegere între Est și Vest și un semnal clar împotriva extremismului.
Presa din întreaga lume a comentat rezultatul alegerilor din România. Associated Press a scris despre „Un scrutin considerat de mulți drept o alegere geopolitică între Est și Vest. Câștigat de centristul pro-UE”.
France24 a anunțat victoria surpriză la prezidențialele din România, în care „un european convins s-a confruntat cu un tribun populist”.
The Economist prezintă victoria drept neașteptată pentru Nicușor Dan după o confruntare ca „o răfuială cu clasa politică pentru deceniile de guvernare coruptă”.
Alegerile din România au fost prezentate pe prima pagină a ediției europene a publicației Politico: „Moderatul pro-UE Nicușor Dan a câștigat în mod surprinzător alegerile prezidențiale din România”.
Publicația scrie și despre „Un rezultat amar pentru Simion, care și-a petrecut mare parte din ultima săptămână de campanie în turnee europene, mai degrabă decât în România”.
Ziarul german Die Welt a relatat despre alegerile din România, care „a votat împotriva extremismului – dar și împotriva sistemului”.
Jurnaliștii germani relatează că țara a scăpat de virajul spre dreapta, dar nu și de criza politică de încredere, pentru că „niciun reprezentant al partidelor tradiționale nu a ajuns în turul doi”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News