Nicuşor Dan îl vrea pe ministrul Educaţiei şi în viitorul guvern. Daniel David pune condiții

Sursa foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a declarat că ar dori ca ministrul Educaţiei, Daniel David, să facă parte şi din viitorul guvern pentru că este „o persoană competentă”. David a declarat, la rândul său, că și el vrea să rămână ministru, dar cu unele condiții.

„Ministrul Daniel David a spus că vine vara asta cu un program de reformă a Educaţiei. Am încredere în el, e o persoană competentă care a studiat Ştiinţele Educaţiei, e şi o persoană cu anvergură intelectuală. Sunt foarte curios de programul cu care vine”, a afirmat Nicuşor Dan, luni seară, la Observator.

El a adăugat că „de principiu” ar dori ca Daniel David să continue la Educaţie.

Întrebat şi despre alţi miniştri actuali pe care i-ar păstra în viitorul cabinet, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu vreau să avansez un alt nume”.

Tot luni seara, Daniel David a declarat că îşi doreşte să rămână ministru dacă viitorul Guvern îşi va asuma schimbările pe care le propune.

„Vorbind foarte cinstit, v-am spus condiţiile în care am venit pentru prima parte a mandatului. Pentru această a doua parte am spus că pot, sau aş putea să rămân, dacă văd că există un guvern care îşi asumă în programul de guvernare aceste lucruri mari. Astfel, dacă nu se regăsesc aceste lucruri mari, rolul meu s-a încheiat la nivel de minister. Totdeauna este o variabilă, pentru că nu controlezi tu lumea”, a afirmat, luni, Daniel David, răspunzând unei întrebări.

Ministrul Educaţiei a prezentat ”Raportul de diagnostic al educaţiei şi cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”. Documentul propune evaluări în sistem, comasări ale unor instituţii aflate în subordinea Ministerului Educaţiei şi care funcţionează în judeţe, schimbarea unor metodologii privind evaluarea elevilor, a profesorilor sau funcţionarea universităţilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: