Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că fermierii români vor primi în acest an o subvenţie pe 50% din consumul de motorină pe anul 2022, un ajutor în plus faţă de sprijinul acordat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, schema de ajutor de stat urmând să fie aprobată în Guvern în următoarele două săptămâni, potrivit Agerpres.
„În următoarele două săptămâni, Guvernul României prin Ministerul Agriculturii va veni cu o schemă de ajutor de stat pentru fermierii români din sectorul vegetal, care vor primi o subvenţie pe 50% din consumul de motorină din anul 2022. Vorbim aici pentru porumb, rapiţă, floarea soarelui şi orz, deoarece pe grâu s-a dat o schemă de ajutor. Practic, fermierii vor primi, pe lângă cei 1,56 lei pe acciză, încă 2 lei pe litru, ceea ce înseamnă un sprijin de 3,56 lei/litru de motorină. Avem o situaţie clară prin APIA prin care în anul 2022 am dat acciza la motorină, acele documente sunt depuse, nu trebuie decât o simplă cerere din partea fermierilor şi noi putem face plata de 2 lei pe litru pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Am găsit această formă juridică şi legală de a acorda aceşti bani, pentru a nu ne aduce în faza în care prin controalele pe care urmează să le facă Comisia Europeană să dăm explicaţii sau să solicităm fermierilor români banii înapoi pe aceste ajutoare”, a explicat ministrul Agriculturii.
Barbu susţine că acest ajutor va fi pre-notificat la Comisie, va fi „doar o înştiinţare a Bruxelles-ului”, însă până la 30 septembrie acest act normativ trebuie aprobat, iar până la 31 decembrie banii trebuie să fie în conturile fermierilor. El a mai spus că fermierii români o să primească o sumă „destul de consistentă” pentru despăgubirile pe anul 2022. Comisia Europeană a propus recent un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane de euro pentru România din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), în urma daunelor cauzate de seceta severă din vara anului 2022, însă propunerea necesită aprobarea autorităţii bugetare.
„Nu este încă aprobat acest sprijin, dar în discuţiile pe care le-am avut tete-a-tete atât cu comisarul, cât şi cu ceilalţi colegi, este pentru prima oară când Uniunea Europeană alocă sume din fondul de rezervă pentru partea de secetă. Lucru care până în momentul de faţă nu s-a întâmplat. Dacă se va întâmpla, e un lucru foarte bun, dar m-aş bucura foarte mult ca această sumă să fie practic acordată pe hectar, pe suprafaţa agricolă, să nu se dea o sumă la grămadă pentru state care au 3 milioane de hectare şi pentru cele care au 9 milioane de hectare, cum este România. Mi-aş dori foarte mult şi le-am spus să se ia în calcul aceste categorii de despăgubiri pe suprafaţa agricolă a fiecărei ţări, pentru a fi o echitate între aceste cinci state”, a transmis şeful de la Agricultură.
În ceea ce priveşte sprijinul de 29,73 milioane de euro acordat României de Comisia Europeană din a doua tranşă de 100 de milioane de euro deblocată pentru cele cinci ţări afectate de comerţul cu cereale din Ucraina, ministrul Agriculturii a reamintit că această sumă va fi dublată la 60 de milioane de euro, actul normativ urmând să fie aprobat în Guvern în următoarele săptămâni.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News