În timp ce asteaptă ca noul președinte ales să depună jurământul și să îi cheme la negocieri, liderii partidelor fac calcule și strategii pentru noua guvernare. Liberalii au programată o ședință în această seară pentru a stabili mandatul în negocieri. Presedintele interimar, Cătălin Predoiu, discutpă cu liderii din teritoriu.
Ședința ar urma să înceapă la ora 8:00, la care vor participa atât parlamentarii PNL, cât și reprezentanții partidului Împreună pentru Țară. Potrivit informațiilor, este posibil ca la discuții să participe și Ilie Bolojan.
Este o ședință în care se va discuta despre strategia cu care Partidul Național Liberal va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, după ce președintele Nicușor Dan va convoca partidele.
Și Partidul Social Democrat și-a pregătit strategia. Ieri, formațiunea și-a desemnat un nou președinte interimar. Social-democrații au anunțat că vor merge la Cotroceni cu mandate deschise, iar în funcție de rezultatul negocierilor, vor decide dacă rămân sau nu în guvern sau dacă trec în opoziție.
Totuși, curentul majoritar din PSD este favorabil trecerii în opoziție. Există, însă, și scenariul unui PSD aflat în opoziție, dar care ar susține punctual guvernul în Parlament.
Acest tip de susținere nu este agreat nici de PNL, nici de UDMR, deoarece există temerea că PSD ar putea bloca proiecte-cheie atunci când nu le va considera convenabile.
În acest moment, PNL, UDMR și USR pledează pentru formarea unui guvern din patru partide pro-europene: PNL, PSD, USR și UDMR. Rămâne de văzut cum vor decurge negocierile și dacă acest scenariu este cu adevărat
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News