Ministrul de Externe Emil Hurezeanu afirmă, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară. şi că, simultan, diaspora este parte integrantă din evoluţia reputaţiei internaţionale a României.
”Astăzi, rememorăm parcursul istoric (uneori sinuos) şi circumstanţele (adesea dificile), care ne-au făcut să fim departe unii de alţii. În acelaşi timp, apreciem consolidarea unei diaspore naţionale aflate într-o expansiune istorică pe multe meleaguri ale lumii”, remarcă ministrul.
”Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara graniţelor României, fie că aparţin comunităţilor istorice din jurul graniţelor sau diasporei româneşti”, afirmă ministrul în mesaj.
E, notează că această zi ne aminteşte de valorile fundamentale în care credem şi care ne unesc, de patrimoniul lingvistic, spiritual şi cultural comun, dar şi de sacrificiul celor care au luptat pentru libertate şi pentru o societate prosperă şi dezvoltată.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News