SUA: Autorul atacului armat din Jacksonville a fost identificat

masini-politie-sua-noaptea
masini-politie-sua-noaptea

Forţele de ordine americane au dat publicităţii duminică numele bărbatului care a împuşcat mortal cu o zi înainte trei persoane de culoare la un magazin Dollar General din Jacksonville, în statul Florida, relatează Reuters.

Acesta a fost identificat sub numele de Ryan Christopher Palmeter, un tânăr alb în vârstă de 21 de ani.

Autorităţile au afirmat că este vorba despre o crimă motivată rasial, spunând că bărbatul a scris mai multe manifeste pentru mass-media, părinţii săi şi forţele de ordine în care îşi exprima ura faţă de persoanele de culoare.

Suspectul nu avea antecedente penale şi cumpărase armele în mod legal, a declarat duminică şeriful din Jacksonville, T.K. Waters, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Nu au existat antecedente penale, nimic”, a spus el, adăugând că singurul lucru din dosar a fost un apel pentru violenţă domestică cu fratele său. „Nu au existat semnale de alarmă”, a mai spus el.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: