Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a declarat duminică pentru B1 TV că există „mituri întreținute inclusiv de economiști” și că unul dintre acestea este „că dacă se taie cheltuielile se evită recesiunea”.
„Există o trădare a unor economiști, care au contribuit la politici proaste și care au adus starea financiară a României într-un colț din care va ieși foarte, foarte greu și cu mari dificultăți, și sunt mituri întreținute, de pildă, inclusiv de economiști, eu vă spun că sunt surprins, că dacă se taie cheltuielile se evită recesiunea. Nu! Această corecție macroeconomică, corecția deficitului bugetar, înseamnă în esență o reducere a cererii agregate, a absorbției interne, fiindcă România de ani de zile consumă mai mult decât este rațional”, a declarat Daniel Dăianu.
El a spus că „acest derapaj” a avut loc „din ce în ce mai mult”.
„Am ajuns la deficitul de anul trecut, de peste 9% din PIB, este caz izolat în Uniunea Europeană, cu o creștere a suplimentului de deficit de aproape 3% într-un an de zile, deci derapajul din 2024, vă spun, într-un fel este halucinant pentru că așa ceva poți să admiți în vremuri de război sau se întâmplă o nenorocire, vedeți tragedia din zona salinei (Praid, n.r.) și care a obligat Guvernul să intervină imediat (…). Se pot întâmpla asemenea evenimente care să împovăreze bugetul public, de aceea ai nevoie de spațiu fiscal, de aceea ai nevoie de un deficit rezonabil”, a explicat președintele Consiliului Fiscal.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News