Prezent în studioul Puterea Știrilor, Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului, a vorbit despre necesitatea creşterii cheltuielilor pentru apărare, de la 2%, cât este în prezent, la 5% din PIB. Oricum, la acest capitol, România stă mai bine decât mulți aliați europeni cum ar fi Germania, de exemplu, care, sub noul cancelar, dă semne clare de consolidare a capacității militare și de investiții bugetare mai consistente.
„Noi avem de făcut un guvern în clipa de față, avem de văzut cum reducem deficitul, unde punem banii ca priorități de dezvoltare a României, social, economic, sunt lucruri delicate și trebuie sa vedem care e marja de mișcare. Noi putem să ne angajăm la orice. Problema este să fie sustenabil și este important cum folosim acești bani pentru apărare. Asta e o discuție foarte importantă, dar este clar că va trebui să mărim plafonul. Ce vor discuta liderii vom vedea”, a afirmat senatorul PSD.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News