Piețele financiare ne penalizează deja și o vor face cu o intensitate mult mai mare dacă România nu vine rapid cu un plan solid și credibil de reducere a deficitului bugetar, a afirmat, vineri, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR).
”Am avut recent curiozitatea să urmăresc pe Google Trends interesul românilor față de termenul ‘deficit’. Rezultatele sunt interesante: în ultimele 12 luni, căutările sunt la nivel maxim, 100 din 100, deci fenomenul preocupă, și nu doar pe noi, economiștii. Dacă privim retrospectiv ultimii 5 ani sau chiar de când există date disponibile, interesul pentru termenul ‘deficit’ nu a fost niciodată atât de ridicat. Acest lucru ne arată clar că problema deficitului bugetar nu este doar o preocupare tehnică, ci și una socială. Ca reprezentant al băncii centrale, profit de ocazie să subliniez aici urgența. Există o urgență în abordarea acestei probleme spinoase, dar necesar a fi adresată. Piețele financiare ne penalizează deja și o vor face cu o intensitate mult mai mare dacă România nu vine rapid cu un plan solid și credibil de reducere a deficitului bugetar. Trebuie să fim conștienți că piețele financiare reacționează prompt, adesea violent, atunci când percep lipsa de viziune sau nehotărârea factorilor de decizie’, a spus Cristian Popa, la conferința ‘România în vâltoarea crizelor. Riscuri, oportunități și ancore pentru dezvoltarea sistemului financiar-bancar în noul context național și global”, organizată de Grupul de presa MediaUno.
Citând din Marin Preda, acesta a arătat că ”timpul nu mai are răbdare cu noi”, iar dacă nu vom acționa cu hotărâre, deficitul bugetar va fi corectat, dar nu de către noi, ci de către piețe, brusc și cu costuri economice, politice și sociale foarte ridicate însă. Potrivit acestuia, consolidarea fiscală ”nu este un moft, ci o necesitate stringentă”.
”Ca economist, ca să adaug și o notă mai personală, cred cu convingere că nu trebuie să renunțăm la principii. Orice efort de consolidare fiscală durabilă trebuie să înceapă printr-o revizuire riguroasă a cheltuielilor publice și că problema trebuie atacată pornind de la sursă. Eficientizarea alocării resurselor bugetare reprezintă un prim pas firesc într-un proces de ajustare sustenabilă iar risipa nu trebuie tolerată. Rămâne, desigur, întrebarea dacă măsurile de reducere a cheltuielilor pot aduce sumele necesare. Astfel, următoarea etapă logică, dar și morală, este îmbunătățirea colectării veniturilor, colectare ce este redusă în România. Abia ulterior, în măsura în care cele două demersuri nu sunt suficiente, se poate discuta realist, echilibrat și asumat despre ajustări la nivelul taxării. Orice altă ordine a realizării acestor trei categorii de măsuri poate ridica probleme de moralitate în societate. Și pare că ridică deja. Deși veniturile statului se află pe o pantă ascendentă, ele sunt frecvent și rapid depășite de o dinamică mult mai accelerată a cheltuielilor. Astfel că, fără un control ferm al cheltuielilor, orice progres în materie de venituri riscă să devină puțin relevant”, a declarat Cristian Popa.
El a afirmat că negocierile politice din jurul deficitului sunt firești și nu ar trebui să ne îngrijoreze, pentru că fac parte din exercițiul democrației.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News