Liderul UDMR, Kelemen Hunor, susține creșterea TVA-ului de la 19% la 21%. Ce spune despre măsurile discutate pentru reducerea deficitului.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Digi 24 că susține creșterea TVA-ului de la 19% la 21%, în contextul discuțiilor despre propunerile pentru reducerea deficitului bugetar. Ce spune despre impozitul progresiv?
Kelemen Hunor susține creșterea TVA-ului la 21%
Luni seara, președintele UDMR a fost întrebat, la Digi 24, dacă va rămâne în vigoare vreuna dintre măsurile discutate până acum în spațiul public, precum impozitul progresiv, creșterea TVA sau impozitul pe dividende. Kelemen Hunor a precizat că ar păstra cota unică la 10%, considerând că este una dintre „singurele facilități” pentru investitori. De asemenea, liderul UDMR spune că ar lăsa impozitul pentru dividende la 16%, însă TVA-ul l-ar crește la 21% și ar lărgi baza de impozitare la CASS. „Eu aş lăsa impozitul, cota unică, 10%, 16% dividende şi 16% profit, fiindcă este poate una dintre singurele facilități sau atractivitate pentru investitori, competitivitatea României în zonă stă în această cotă unică, pe de o parte. (…)
Pe de altă parte, încet, încet am reuşit să creăm o clasă de mijloc şi aia trebuie întărită în continuare, nu lovită, plus şi în zona economică păstrez competitivitatea. Eu aş creşte TVA-ul două puncte procentuale de la 19 la 21 şi aş accepta de la 9 la 13, 14, undeva în zona de 11-15 şi aş lăsa doar TVA-ul coborât pentru alimente şi medicamente şi aş lărgi baza de impozitare la CASS, fiindcă acolo sunt foarte mulţi exceptaţi şi aş tăia toate privilegiile şi toate cheltuiele extravagante, de la Consiliile de Administraţie la sporuri şi aşa mai departe, fiindcă acolo într-adevăr sunt lucruri care nu pot fi susţinute în continuare”, a declarat președintele UDMR, conform sursei citate.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News