UDMR ar putea să nu intre la guvernare, a declarat, marți dimineață la RFI, liderul Uniunii, Kelemen Hunor. El a spus că pe ce ministere li s-au oferit, până acum, UDMR ar urma să aibă doar un rol de decor, iar majoritatea parlamentară confortabilă care să susțină cabinetul ar exista oricum.
„PNL și PSD au ministerele cele mai importante, de forță, avizatoare. USR și-a negociat de asemenea. Noi am lua Dezvoltarea si Cultura. Să vedem dacă ne vom înțelege pe programul fiscal si de reformă. Noi nu am avea nicio influență asupra deciziilor majore. Nu putem fi doar decor. Vom decide dacă intrăm la guvernare, după ce închidem negocierile. Vom vedea. Se poate și fără noi. Nu e altruism, e artimetică și guvern politic ar însemna că găsești un echilibru si solutia ca fiecare să aibă ceva de spus. Dacă esti decor nu ai ministere avizatoare, ești de formă și ești acolo doar ca să fii. Așa a fost si in 2023.”
Liderul UDMR a explicat că în lipsa investițiilor, portofoliul Dezvoltării și-ar pierde din importanță.
„Ministerul Deazvoltării, dacă taiem investițiile, nu mai este așa de important în persectiva măsurilor fiscale.”
În ceea ce privește ideea rotativei guvernamentale, Kelemen Hunor spune că aceasta ar fi o greșeală, întrucât o astfel de formulă a „falimentat” România în ultimii ani.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News