CNS Cartel Alfa respinge varianta tăierilor bugetare „mascate în «ajustări»” şi solicită „consultări reale” cu Administraţia Prezidenţială, apreciind că întâlnirea din 12 iunie, de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan şi consilieri ai acestuia a fost, „din păcate, mai degrabă o informare unilaterală decât un dialog real”. Potrivit Cartel Alfa, aceştia „au luat notiţe, dar nu au prezentat nicio listă concretă de măsuri, iar răspunsurile au fost vagi şi parţiale”. Sindicaliştii cer „transparenţă completă” privind lista celor 80 de măsuri discutate de partidele politice. „Nu putem accepta ca viitorul a milioane de lucrători şi pensionari să fie decis în spatele uşilor închise, în lipsa unei consultări reale şi oneste”, afirmă Cartel Alfa.
„În urma protestului organizat de CNS Cartel ALFA în data de 12 iunie 2025 la Palatul Cotroceni, pe 16 iunie, a avut loc o întâlnire între confederaţiile sindicale şi preşedintele României, însoţit de consilierii săi din zona patronală. Întâlnirea a fost, din păcate, mai degrabă o informare unilaterală decât un dialog real. Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au luat notiţe, dar nu au prezentat nicio listă concretă de măsuri, iar răspunsurile au fost vagi şi parţiale, formulate doar spre finalul discuţiei”, menţionează CNS Cartel Alfa într-un comunicat de presă.
Conform celor comunicate de către reprezentanţii Preşedinţiei, salariaţii din apărare, ordine publică şi securitate naţională, sănătate, învăţământ şi justiţie nu vor fi vizaţi de ajustările veniturilor bugetare. iar pe masa decizională se află în continuare un set de 80 de propuneri fiscal-bugetare, incluzând reduceri de venituri şi creşteri temporare sau permanente de taxe, din care noul Guvern ar putea alege pentru reducerea deficitului.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News