Președintele CFA România, Adrian Codirlașu, și reprezentanții asociațiiei, susțin că, în cazul în care în luna august România ar intra în Junk, situația ar fi similară cu cea din 2009, când am avut deprecierea leului cu 20% și creșterea dobânzilor de la 4% la 20%. Cum ar putea fi evitată această situație?
Dacă agențiile de rating vor retrograda România de la investment grade la junk, țară nerecomandată investițiilor, România se va afla în pragul colapsului.
”În 2009, când două agenții de rating ne-au băgat în Junk, România a avut două posibilități: să intre în faliment ca țara sau să accepte un acord cu FMI. A acceptat acordrul cu FMI și condițiile impuse de acesta, deprecierea cursului de schimb, care atunci a fost de 20% și majorarea dobânzilor, inclusiv la yielduri, când creșterea a fost de la 4% la 20%. Scenariul ar fi unul similar și acum dacă intrăm în Junk”, spun reprezentanții CFA România.
Sunt voci care spun că este posibil să scăpăm în această vară toamnă de retrogradare ca prin urechile acului. Dar totuși, deficitul bugetar trebuie diminuat. Adrian Codirlașu, președintele CFA, arată că, veniturile au crescut, dar cheltuielile au crescut și mai mult. De aceea, cel puțin trei măsuri ar putea conduce la îmbunătățirea situației.
Prima ar trebui să înceapă cu listarea de pachete suplimentare de acțiuni deținute de stat la companiile listate, urmate de listări noi, gen CEC Bank, Salrom, Tarom, etc. A doua măsură ar trebui să fie stoparea investițiilor statului acolo unde investițiile pot fi făcute din bani europeni, în jur de 2% din PIB. La ora actuală ele reprezintă 7% din PIB. Cea de-a treia măsura ar fi preobabil taxarea inversă a TVA.
Despre majorarea impozitelor pe proprietăți de la 1 ianuarie 2025, reprezentanții CFA România sunt de părere că, mai întâi ar trebui făcută o actualizare a valorii istorice a imobilului, din momentul cumpărării imobilului, la valoarea de piață de acum. În a doua etapă ar urma majorarea procentuală a impozitului, în funcție de zona în care se află imobilul, urmate apoi de restructurarea autorităților locale.
Analiștii atrag atenția că România nu se mai poayte împrumuta la nesfârșit cu atât mai mult cu cât, cheltuielile cu dobânzile vor crește din ce în ce mai mult, România împrumutându-se deja la dobânzi similare unei țări aflate în categoria nerecomandate investițiilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News