Președintele Nicușor Dan a văzut primele rezultate ale EcoFin, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, moment în care a înțeles că trebuie să cedeze în ”războiul creșterii TVA”, pe care l-a avut cu Ilie Bolojan.
Conform surselor noastre, președintele Nicușor Dan a negociat cu Ilie Bolojan, iar TVA va crește de la 19% la 21%, însă pentru o perioadă limitată. Specialiștii vorbeau despre faptul că România va avea 2 ani foarte grei, iar apoi situația economică se va redresa.
Având în vedere că s-a ajuns la o înțelegere, președintele Nicușor Dan îl va desemna pe Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru.
O întâlnire între cei doi a avut loc vineri dimineață, la Palatul Cotroceni.
Între Nicușor Dan și Ilie Bolojan a apărut în ultimele zile o dispută, în momentul în care Bolojan a insistat pe majorarea TVA, măsură pe care președintele nu o dorește.
Principalele concluzii ale ședinței EcoFin, care la final vor fi cuprinse într-un raport mai amplu:
– România ar putea încheia anul cu un deficit de 8,6% din PIB
– Datoria publică ar putea crește la aproape 60% din PIB până la finalul anului (59,4% mai exact)
– În 2024, cheltuielile cu salariile din sectorul public au crescut cu 21,5%, iar cheltuielile sociale (inclusiv pensiile, ajutoarele) au crescut cu 19,5%
– Concluzia este că România nu a respectat recomandările Comisiei Europene
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News