Ziua Iei, celebrată internaţional – Expoziţii, ateliere şi întâlniri dedicate cămăşii cu altiţă, la reprezentanţele ICR

Sursa foto: La blouse roumaine

Expoziţii, proiecţii, ateliere şi întâlniri de Ziua Iei, marcată la 24 iunie, vor fi organizate de reprezentanţele Institutului Cultural Român. Arta cămăşii cu altiţă, inclusă în 2022 în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, expresie a creativităţii şi continuităţii tradiţiei româneşti din România şi Republica Moldova, reflectă rafinamentul meşteşugului transmis din generaţie în generaţie.

ICR Paris a dedicat Zilei Iei un proiect desfăşurat la Palatul Béhague – Ambasada României în Franţa. Evenimentul, integrat în calendarul aniversar ce marchează 145 de ani de relaţii bilaterale între România şi Franţa, a cuprins ateliere de broderie tradiţională şi prezentări susţinute de specialişti în domeniu, desfăşurate în Salonul auriu al Palatului Béhague, precum şi o şezătoare în grădinile reşedinţei. În paralel, publicul a avut ocazia să vizioneze o expoziţie de fotografii etnografice şi costume tradiţionale din colecţii private din Paris, precum şi filmul documentar „SânzIEne. Sărbătoare şi Veşmânt”, realizat de Iulia Gorneanu şi Peter Gate. Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Ambasada României în Franţa şi Consulatul General al României la Paris, sub înaltul patronaj al Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO, cu participarea Muzeului Olteniei Craiova şi a asociaţiilor Arche Culturelle, La Blouse Roumaine şi Şezătoarea la Paris.

Ziua Iei a fost celebrată la ICR Tokyo în cadrul proiectului european „Rendez-vous aux jardins”. Evenimentul a adus în prim-plan frumuseţea portului tradiţional românesc, printr-un atelier special dedicat cusăturilor şi artei textile tradiţionale. Atelierul a reunit membre ale comunităţii româneşti din Tokyo, pasionate de artele textile tradiţionale româneşti – cusături, broderie, împletituri – care creează obiecte vestimentare şi accesorii inspirate din stilurile costumului popular românesc. Aceste obiecte sunt împodobite cu motive specifice şi simboluri tradiţionale, realizate prin tehnici autentice de cusut şi brodat. Participantele au prezentat publicului creaţii cusute manual şi au oferit demonstraţii live ale diferitelor tehnici de lucru, oferind o incursiune în rafinamentul şi simbolistica cusăturilor româneşti. Evenimentul a celebrat nu doar ia românească, ci şi continuitatea şi vitalitatea tradiţiilor în diaspora.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău organizează, în perioada 27 iunie – 20 iulie, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, expoziţia „MărturIE a dragostei pentru port”, cu lucrări semnate de Mihai Grecu, Valentina Rusu-Ciobanu, Igor Vieru, Ada Zevin, Elena Bontea, Ioachim Postolachi, Boris Nesvedov, precum şi costume populare din colecţia Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. La vernisaj vor lua cuvântul Tudor Zbârnea, director general al Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Petru Vicol, director general al Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală, şi doamna Monica Babuc, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău.

În continuarea iniţiativelor dedicate valorificării patrimoniului cultural românesc, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Republica Moldova şi Facultatea de Arte Plastice şi Design din cadrul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, organizează, pe data de 29 iunie 2025, evenimentul multidisciplinar „Ziua Universală a Iei – tradiţie şi modernitate”. Acesta va avea în prim-plan costumul tradiţional românesc, printr-o expoziţie în care vor fi prezentate câteva dintre cele mai valoroase piese din colecţia Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, alături de costume din colecţia interpretului şi colecţionarului de folclor Valentin Chiper. Programul va include, de asemenea, un spectacol etnofolcloric şi prezentarea a trei colecţii de modă cu accente şi elemente de design de inspiraţie folclorică, realizate de studenţi ai Facultăţii de Arte Plastice şi Design a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău.

ICR Beijing organizează, în perioada 24 iunie – 24 august, expoziţia intitulată „Moştenirea”, dedicată cămăşii tradiţionale româneşti şi portului popular din Ţara Făgăraşului. Vernisajul expoziţiei are loc luni, la sediul ICR Beijing din clădirea Galaxy SOHO. Evenimentul include prezentarea unei colecţii de 17 cămăşi româneşti autentice, cusute manual de către artizanele Raluca Jurcovan şi Mariana Neacşu în cadrul Şezătorilor Vatra Satului din Bucureşti, alături de o selecţie de straie şi obiecte de artizanat. Cămăşile sunt realizate pe pânză de bumbac ţesută la război şi brodate cu mătase, fir metalic şi bumbac, fiind inspirate de costume tradiţionale vechi de peste 100 de ani. Expoziţia este completată de o selecţie de documente fotografice care ilustrează portul şi viaţa din satul Drăguş – loc emblematic al Ţării Făgăraşului, ales de Dimitrie Gusti pentru studiile sale sociologice în 1929. În deschiderea expoziţiei va fi proiectat documentarul etnografic Ţara Făgăraşului – Tărâmul Cerurilor Deschise. Înfăţişare minunată – Portul Făgărăşan (2022), realizat de Constantin Păun şi Raluca Jurcovan, cu sprijinul Oficiului de Film şi Investiţii Culturale.

ICR Budapesta şi Filiala Seghedin a acestuia, în colaborare cu Asociaţia Caritabilă şi de Promovare a Tradiţiilor Maria, Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş (CECART), organizează o serie de evenimente reunite sub numele „SînzIEnele – Szent Iván Éjszakája”. Astfel, în 27 iunie, ICR Budapesta va găzdui vernisajul expoziţiei de costume populare româneşti, urmat de un spectacol susţinut de Ansamblul Profesionist „Banatul” din cadrul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, care va prezenta dansuri populare din diverse regiuni ale României. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 1 iulie 2025. Seria evenimentelor va continua pe 2 iulie, la sediul Filialei Seghedin, cu vernisajul expoziţiei de costume populare româneşti, în cadrul căruia va avea loc şi un atelier de cusut, unde doamna Anca Becan va prezenta modurile de alegere a materialelor, tehnicile de personalizare a ţesăturilor în funcţie de zona de provenienţă şi va susţine o scurtă demonstraţie în arta broderiei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: