Comisiile reunite de sănătate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului l-au avizat favorabil, luni, pe Alexandru Rogobete, propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii. În cadrul audierilor, Rogobete a spus că cel mai important obiectiv îl reprezintă creşterea încrederii cetăţenilor în sistemul de sănătate.
Potrivit acestuia, un alt obiectiv important, prevăzut în programul de guvernare, este dat de atragerea de noi surse de finanţare în domeniul sănătăţii prin lărgirea semnificativă a bazei de contribuţie a CASS, dezvoltarea asigurărilor private şi complementare de sănătate, restructurarea anumitor programe şi optimizarea lor pentru o eficientizare cât mai bună.
Totodată, susţine ministrul propus, dezvoltarea asistenţei prespitaliceşti dată de asistenţa medicală primară, medicina de familie şi asistenţa comunitară reprezintă priorităţi ale Guvernului în sensul de a creşte cât se poate de mult accesul tuturor cetăţenilor la servicii medicale primare indiferent de locul în care aceştia se află.
„Există o serie de alte sub-măsuri, cum ar fi revizuirea pachetelor de servicii minimale de bază, şi încurajarea şi dezvoltarea pe cât se poate de mult a serviciilor de prevenţie”, a arătat Alexandru Rogobete..
Acesta a subliniat că un alt obiectiv important în ceea ce priveşte ambulatoriul de specialitate este dat de creşterea programului de lucru în două ture în spitalele publice şi stabilirea unui parteneriat mai corect sau mai transparent între mediul public şi cel privat.
De asemenea, a susţinut ministrul propus, continuarea investiţiilor în domeniul sănătăţii atât cu bani din PNRR cât şi din fonduri de la Banca Mondială sau alte resurse existente la momentul de faţă reprezintă o prioritate pentru Ministerul Sănătăţii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News