Mesajul Executivului după întâlnirea premierului Bolojan cu cei de la agenţia de rating Fitch. Pe ce s-a axat discuția

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, Guvernul anunțând cu acest prilej că își reafirmă angajamentul ferm față de echilibrarea finanțelor publice și implementarea unor politici economice responsabile.

Premierul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanţii agenţiei internaţionale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situaţia economică şi fiscală a României, a anunţat Guvernul.

„Ca la fiecare evaluare, discuţiile s-au concentrat pe măsurile care pot îmbunătăţi indicatorii financiari şi întărirea încrederii investitorilor în economia românească. Guvernul României îşi reafirmă angajamentul ferm faţă de echilibrarea finanţelor publice şi implementarea unor politici economice responsabile”, se arată în comunicat.

La întâlnire au participat şi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, vicepremierul Tánczos Barna, fost ministru al Finanţelor, precum şi Mihai Jurca, viitorul şef al Cancelariei Prim-Ministrului. Discuțiile au loc în contextul în care, în luna august, agenția urmează să facă o evaluare extrem de importantă asupra țării noastre și va decide dacă România va fi recomandată sau nu investitorilor.

Printre măsurile fiscale preconizate pentru reducerea deficitului bugetar se numără creșterea TVA-ului la produsele care au cote scăzute, creșterea accizelor, impozitarea pensiilor mari, precum și scumpirea rovinietei auto. Varianta de program obținută de Digi24 din surse politice nu este finală, ea putând să sufere modificări. Toate aceste măsuri ar trebui implementate până la finalul lunii iulie, pentru că în august agenția Fitch ar urma să facă o evaluare asupra României și să decidă dacă țara noastră este una de încredere pentru investitori și pentru mediul de afaceri.

De asemenea, în luna septembrie și Comisia Europeană va face o analiză privind măsurile fiscale care se vor implementa în această perioadă. Comisia ar trebui să decidă dacă prin toate aceste măsuri pe care statul român le va lua se va reduce deficitul și dacă vom primi în continuare fondurile europene sau dacă se vor face pași astfel încât acestea să fie suspendate.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: