Macron: A cere aliaților europeni să cheltuiască mai mult pentru apărare în plin război comercial e o aberație

Sursa oto: X.com/ Élysée

A le cere europenilor să cheltuiască mai mult pentru apărare în timp ce lansezi un război al taxelor este o aberație, a afirmat miercuri președintele francez Emmanuel Macron, adăugând că este momentul revenirii la pace între aliații NATO referitor la comerț, transmite Reuters.

După încheierea summitului NATO de la Haga, Macron a spus că Rusia este o amenințare primară pentru Alianță și că declarația finală semnată de cele 32 de state membre arată că Europa își consolidează poziția în interiorul NATO.

Nu putem spune că vom cheltui mai mult și apoi, în mijlocul NATO, să lansăm un război comercial”, a accentuat șeful statului francez.

Este o aberație și, de aceea, este foarte important să putem reveni la ceea ce ar trebui să fie regula între toți aliații, adică o pace comercială reală și, de aceea, reducerea tuturor barierelor tarifare care există sau care au fost consolidate”, a adăugat el.

La rândul său, șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a afirmat că noile ținte NATO privind cheltuielile pentru apărare și securitate sunt accesibile pentru Italia, întrucât ele oferă țărilor ”flexibilitate totală” privind modul de a atinge obiectivele respective.

Într-o conferință de presă de la încheierea summitului de la Haga, Meloni a dat asigurări că nici măcar un euro nu va fi deturnat de la alte priorități bugetare ale Italiei pentru a finanța creșterea planificată a cheltuielilor pentru apărare.

Liderii țărilor membre ale NATO s-au angajat să investească 5% din produsul intern brut (PIB) al statelor lor pentru apărare și securitate în 2035, indică declarația finală a summitului Alianței Nord-Atlantice de la Haga.

Statele aliate doresc să aloce ”anual cel puțin din 3,5 % din PIB” pentru cheltuieli militare și încă 1,5% din PIB pentru securitate în sens mai larg, precum ”protejarea infrastructurilor esențiale” și apărarea ”rețelelor”.

De asemenea, țările membre NATO și-au reafirmat miercuri ”angajamentul nezdruncinat” de a se apăra reciproc în cazul unui atac. ”Un atac contra unuia este un atac contra tuturor”, insistă statele aliate, subliniind atașamentul lor față de articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic privind apărarea colectivă. Preluare Agerpres

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: