Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunţă că tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare.
„În urma unei analize în profunzime a solicitărilor formulate de către operatorii de distribuţie a gazelor naturale şi după eliminarea substanţială a costurilor care nu se încadrau în metodologie, în şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 25 iunie 2025, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a actualizat noile tarife reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025. Aceste tarife sunt, în medie, cu doar 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Decizia a fost luată în unanimitate, având ca obiectiv menţinerea echilibrului între nevoia de investiţii în reţea şi protejarea consumatorilor finali”, informează ANRE.
ANRE subliniază că modificarea tarifelor de distribuţie este rezultatul contextului economic şi investiţional actual, nu al unei dorinţe de a creşte povara financiară asupra consumatorilor.
Principalii factori care au determinat această ajustare sunt:
- Inflaţia prognozată pentru 2025, de circa 4,3%.
- Introducerea impozitului pe construcţii speciale, ca urmare a modificării Codului Fiscal, care generează costuri suplimentare pentru operatorii de distribuţie a gazelor naturale. Tarifele de distribuţie au fost ajustate astfel încât operatorii să poată acoperi şi aceste noi obligaţii fiscale, menţinând totodată sustenabilitatea financiară a serviciului.
- Investiţiile realizate în 2024 de către operatorii de distribuţie, atât pentru racordarea noilor consumatori la reţeaua de gaze naturale, cât şi pentru extinderea şi modernizarea sistemelor de distribuţie în zonele concesionate. Aceste investiţii cresc costurile de capital, însă sunt necesare pentru îmbunătăţirea serviciilor şi extinderea accesului la reţeaua de gaze naturale.
- Scăderea volumului de gaze naturale distribuite.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News