Dezastrul descoperit la Finanțe! „Am trăit pe datorie, pe banii – tot mai scumpi – ai altora” – Alexandru Nazare

Sursa foto: Alexandru Nazare

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, arată că bugetul României a fost construit pe cifre total nerealiste și ni s-a livrat iluzia unei economii în plin avânt, dar în realitate ”s-au justificat astfel cheltuieli pe care, de fapt, nu ni le permiteam”.

„Prima săptămână de când am preluat, din nou, portofoliul Finanțelor. Ce am găsit și cum arată România astăzi, față de acum cinci ani – în perioada primului meu mandat?

Am regăsit o economie vulnerabilizată în timp și o fundație bugetară tot mai instabilă.
Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-a livrat iluzia unei economii în plin avânt, dar în realitate creșterea a fost împinsă în principal prin consum. S-au justificat astfel cheltuieli pe care, de fapt, nu ni le permiteam. Am uitat că nu cheltuiam banii noștri – ci, în cea mai mare parte, bani împrumutați.
Bugetele au fost construite nerealist, cu estimări de venituri exagerate și cheltuieli subevaluate. Iar pentru că nu s-au luat măsuri de corecție la timp, România a intrat într-o spirală de deficite permanente.

Realitatea este una singură: în ultimii cinci ani, deficitul bugetar al României a fost constant peste 6% din PIB, atingând vârfuri critice de peste 9%. Totul, în condițiile în care regula europeană recomandă un prag de maximum 3%”, spune ministrul.

„Ne-am comportat ca și când resursele ar fi inepuizabile”

„Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului. Consecințele? Dobânzi mai mari la împrumuturi, încredere șubrezită, iar datoria publică s-a dublat.

Și, cu toate acestea, ne-am comportat ca și când resursele ar fi inepuizabile. Am trăit pe datorie, pe banii – tot mai scumpi – ai altora, fără să ne preocupe cu adevărat cum generăm bani sănătoși, din interior. Cum creștem o economie competitivă, inovatoare, rezilientă, capabilă să susțină ritmul cheltuielilor publice.
Astăzi, punctul critic de la care plecăm este clar: reconstrucția bugetului de stat pe baze solide. Avem o întrebare fundamentală de pus – și de asumat: ce putem colecta corect și eficient și, mai ales, cât ne permitem să cheltuim în mod realist?

E momentul adevărului. Să ne privim în oglindă, să recunoaștem greșelile și să avem curajul schimbării. Este singura cale prin care România poate merge mai departe, cu demnitate și cu un model economic viabil”, a mai explicat ministrul.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: