Interzicerea comasării pensiei cu salariul de la stat este una din măsurile luate în calcul pentru reducerea cheltuielilor de la buget.
Această idee, de eliminare a cumulului pensie-salariu, a mai fost vehiculată și de alte guvernări, dar s-au găsit tot timpul portițe legislative sau s-a opus Curtea Constituțională. În Codul muncii există de mulți ani o regulă, ignorată sistematic, dar interpretabilă, și anume că pensionarea înseamnă încetarea de drept a raportului de muncă, arată Libertatea.ro.
În prezent, pensionari, chiar dintre cei cu pensii mari, continuă să ocupe funcții la stat. Jurnaliștii de la Libertatea au verificat mai multe declarații de avere, din care au constatat că un loc ideal în care să se aciueze pensionarii de lux sunt universitățile de stat. Ziarul prezintă șapte cazuri de persoane care beneficiază de pensie de la SRI, MAI sau MApN și care nu se dau clintiți din funcții plătite din bani publici.
Alexandru Călin Bădărău, director în 19 locuri în același timp
Alexandru Călin Bădărău este un caz special, pentru că s-a pensionat din SRI, dar s-a angajat și la stat, și la privat.
În prezent, Bădărău este director general administrativ adjunct în departamentul economic al Universității București. El a ocupat această funcție acum trei ani, după ce a participat la un concurs public. Dintre cei patru candidați înscriși, Bădărău a fost desemnat câștigător de către comisia de concurs.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News