Ministerul Mediului a anunţat că reforma Romsilva va include reducerea semnificativă a numărului de directori, diminuarea sporurilor şi corelarea acestora cu performanţa şi evaluarea activităţilor din perspectivă economică şi socială.
Ministerul a anunţat şi organizarea unei consultări publice privind viitorul pădurilor din România prin reformarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, înainte de a propune Hotărârea de Guvern referioare la reorganizarea regiei. Ministrul Diana Buzoianu a afirmat că reforma Romsilva este prioritatea zero a mandatului său, a scris News.ro.
”Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor face ultimii paşi înainte de a propune Hotărârea de Guvern privind reforma Romsilva. Se va organiza o amplă consultare publică privind viitorul pădurilor din România prin reformarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Evenimentul are loc sub forma unei mese rotunde, vineri, 4 iulie 2025, de la ora 10:00, la sediul instituţiei, din Bulevardul Libertăţii nr. 12, parter – Sala de Consiliu”, anunţă miercuri Ministerul Mediului, citat de News.ro.
„Reforma Romsilva este prioritatea zero a mandatului meu. Vreau o instituţie eficientă, transparentă şi cu adevărat responsabilă faţă de pădurile ţării. Nu putem vorbi despre protejarea mediului fără să începem cu reforma profundă a celei mai mari regii din domeniul silvic. Pădurile României reprezintă o comoară naţională pe care trebuie să o păstrăm şi să o gestionăm echilibrat pentru viitor” precizează ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Diana Buzoianu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News