România ar putea profita de programul SAFE, conceput pentru a sprijini statele membre în achizițiile publice comune de apărare și acesta nu este singurul pe care îl avem la dispoziție, a afirmat Victor Negrescu, în emisiunea Puterea Știrilor.
„În cadrul programului SAFE, România a făcut o listă de proiect de aproximativ 7 miliarde de euro, unde putem dezvolta capacități de producție. Sunt lucruri pe care le putem face concret, dar mai avem două obiective pe care sper că le-am obținut în ultima perioadă, respectiv continuarea prezenței americane la noi în țară, precum și cea a NATO. E important să dezvoltăm bazele militare NATO în țară și să investim în securitate cibernetică”, a spus vicepreședintele Parlamentului European.
Acesta a subliniat importanța securității cibernetice amintind ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale de anul trecut.
„Să fii abil, să dai mesajul potrivit, să știi să discuți direct… Eu sper ca Nicușor Dan, Ilie Bolojan, doamna ministru de Externe, domnul ministru al Apărării să înțeleagă că asta înseamnă politica externă actuală și să trimită mesajele potrivite în interesul României”, a punctat Negrescu.
În ce privește alocarea a 5% din PIB pentru apărare în contextul măsurilor dure pentru reducerea deficitului, acesta spune că este vorba despre o creștere graduală, până în 2033, pe care trebuie să o anticipăm și să o planificăm.
„România este printre puținele state membre NATO care respectă angajamentele asumate la nivelul acestei alianțe. Franța, spre exemplu, este departe de această țintă. La fel, alte state membre. Tocmai de aceea este important să ne gândim unde investim, unde dezvoltăm capacități de producție, ce fabrici modernizăm, unde creăm IMM-uri, cum implicăm universitățile în a dezvolta cercetare și inovare în acest sens. Trebuie să ne gândim cum va arăta armata României, armata NATO, în 20-30 de ani de acum”, a explicat europarlamentarul PSD.
Un domeniu în care ar putea performa România este cel al producției de drone, a adăugat social-democratul, un tip de echipament absolut necesar pe câmpurile de luptă. Avem trei companii în România care dezvoltă drone românești, ar fi extraordinar ca pe viitor să avem drone cu capacitate mare pe care să le vindem în restul Europei.
„În acest sens, e nevoie de un parteneriat real între ministere. Până acum, la nivel tehnic, a existat o competiție între Ministerul Apărării, al Economiei și cel de Externe. trebuie să se termine lucrul acesta și sper că și colegii mei, chiar dacă provin din mai multe partide politice, să depășească aceste limitări, să gândească împreună proiecte de anvergură palpabile, pe care vă asigur că o să le promovez aici la Bruxelles, unde, de altfel, sunt responsabilul Grupului Social Democrat în Comisia pentru Bugete pentru acest program european SAFE, unde am introdus un paragraf prin care am solicitat finanțări suplimentare statelor din prima linie”, a subliniat Victor Negrescu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News