Reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesiv în următoarele luni, a anunțat miercuri după amiază premierul Ilie Bolojan. Club Feroviar vă prezintă ce efecte concrete vor avea măsurile lui Bolojan pentru ceferiști, pentru sectorul feroviar în general și pentru CFR Călători în special.
”Accesul la fondurile europene este condiționat de reforma fiscală, nu am mai avea acces la fondurile europene. Vă rog să vă gândiți că nu am putea continua jumătate din investițiile pe care astăzi le avem în curs la marile autostrăzi, la liniile de cale ferată (sublin. ns.) în fiecare localitate din România, ceea ce ar însemna că practic am intra într-un risc în care am fi degradați, am intra în așa-numita categorie de junk, ceea ce înseamnă că țara noastră nu mai este recomandată investițiilor și foarte puține investiții străine ar veni într-o astfel de țară și am intra într-o recesiune brutală, ceea ce ar însemna pierderi de locuri de muncă mare, un șomaj puternic, un curs care s-ar deprecia masiv și acest lucru nu ni-l putem permite în momentul de față”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Se pregătește o scumpire a biletelor de tren
Pe scurt, în primul pachet de măsuri, care va intra în vigoare de la 1 august, este prevăzută ”reașezarea TVA” (expresia folosită de premier pentru a nu spune ”creșterea TVA”) pe două praguri, cota generală la 21% și o cotă redusă de 11% (medicamente, alimente, HoReCa), creșterea impozitelor pe dividende de la 10% la 16%, creșterea accizelor la alcool, tutun, combustibil cu 10%, înghețarea majorării pensiilor și salariilor din sistemul public în 2026, pensionarii care iau pensie peste 3.000 de lei vor plăti contribuția la sănătate, taxă pe profiturile băncilor și suprataxarea câștigurilor din jocuri de noroc.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News