Cu patru portofolii importante în actualul Guvern, USR pare mai divizat ca niciodată. Surse politice au precizat în exclusivitate pentru Gândul că „multă lume din partid” aleargă acum după funcții importante în ministere sau în agențiile care țin de Guvern, iar pe de altă parte, membri activi de partid, care nu au prins nimic, ar vrea să se reorganizeze în alte partide. O astfel de situație s-ar coagula în Argeș, în jurul nucleului care a susținut-o pe Elena Lasconi.
Cu patru ministere importante în actualul Guvern – Apărarea, Externele, ministerul Economiei și Mediul -, în USR nu este totul roz. Din contră, setea de putere ar fi divizat partidul între gruparea care se luptă să prindă funcții importante și, de cealaltă parte, segmentul resemnat, sau chiar frustrat, din USR.
„Sunt dezgustat de ce se întâmplă acum în USR. Se întâmplă exact ceea ce noi am criticat tot timpul la alte partide. Foarte mulți colegi aleargă acum după funcții, prin ministere, prin agenții, să prindă câte ceva. Pe de altă parte, este absurd să acceptăm ca primele măsuri pe care le ia actuala guvernare să fie, de exemplu, tăierea burselor la elevi”, a declarat pentru Gândul un fost ministru USR.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News