Deși ocupă din 1 decembrie 2023 funcția de director al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, Eugen Orlando Teodorovici continuă să aibă poziții publice cu caracter politic, în contradicție cu prevederile legale din Codul de Etică al instituției. Conform legislației în vigoare, membrii Curții de Conturi, inclusiv cei cu funcții de conducere din Autoritatea de Audit, nu au voie să participe la activități politice și nu pot face declarații cu caracter politic.
În trecut, Teodorovici a fost prezent la lansarea Blocului Suveranist, o formațiune cu profil naționalist și antieuropean, iar de la preluarea funcției din cadrul Curții de Conturi nu a încetat să exprime opinii critice la adresa guvernanților, în special a foștilor săi colegi din Partidul Social Democrat (PSD). Deși nu mai este oficial membru al partidului, discursul său din intervenții publice, fie în podcasturi, emisiuni TV sau postări pe rețelele sociale, are un clar caracter politic.
Teodorovici abordează frecvent teme sensibile precum politicile economice ale Guvernului, orientările partidelor parlamentare sau chestiuni de suveranitate, exprimând poziții ce contravin statutului său de funcționar în cadrul unei instituții de control independent, apolitic.
Codul de Etică al Curții de Conturi stipulează că orice implicare politică, directă sau indirectă, afectează imparțialitatea și credibilitatea funcției publice exercitate. Potrivit Codului Etic (articolul 24, litera j), constituie abatere disciplinară, între altele, „exprimarea publică a unor opinii sau convingeri politice, precum și participarea la activități sau manifestații publice cu caracter politic”.
De asemenea, Codul Etic (articolul 22, alineatul 2, litera a) arată că auditorii publici externi sunt în incompatibilitate dacă „desfășoară activități publice cu caracter politic”.
Legea în ansamblu le cere membrilor Curții de Conturi și auditorilor externi să asigure independența și imparțialitatea în exercitarea profesiei.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News