Topul companiilor de stat care au datorii la buget de 9,2 miliarde de lei, aproape o treime din deficitul României

Sursa foto: Unsplash - Jakub Żerdzicki

Companiile de stat au devenit adevărate găuri negre pentru bugetul României: primesc subvenții de miliarde, adună pierderi uriașe și plătesc salarii de top directorilor. Noul Guvern promite controale dure, iar premierul amenință că acolo unde nu mai există soluții, se va pune lacătul. Însumate, datoriile sunt de 9,2, ceea ce reprezintă o treime din deficitul bugetar pe 2025, de 30 de miliarde.

CFR Infrastructură, compania responsabilă de calea ferată din România, are pierderi acumulate de aproape 600 de milioane de lei și datorii triple: 1,8 miliarde de lei. Simu Alexandru este cel care se află în fruntea companiei și care încasează un salariu lunar de 35.750 de lei. Antena 3 CNN a încercat să afle cum a ajuns societatea în această situație, însă nu am primit un răspuns.

Datoriile CFR Călători se ridicau la 1,2 miliarde de lei în anul 2023

Situație similară găsim și la CFR Călători, cea care se ocupă de transportul public feroviar. În 2023, datoriile se ridicau la 1,2 miliarde de lei, iar pierderile de 210 milioane, iar anul trecut datoriile au fost de 214 milioane de lei. Compania este condusă de nimeni altu decât Traian Preoteasa care încasează 24.000 de lei lunar.

„În concepția unora, angajat și în conducerea statului trebuie să fim săraci lipiți pământului. Nu sunt sărac. În primul rând, nu am 5.000 de euro pe lună. Am 4.000 de euro numai de pe chiria din Dubai. Deci eu am peste 11.000 de euro pe lună”, a declarat Traian Preoteasa.

Nu a vrut să vorbească despre datoriile făcute, însă detaliile le-am primit de la purtătorul de cuvânt care spune că subvenția de stat nu acoperă de fapt cheltuielile.

„Este vorba despre plata biletelor care au reduceri substanțiale acordate de stat, respectiv de clasa politică, pentru că este o măsură politică socială. Aceea înseamnă subvenția 90% pentru studenți, 100% pentru elev”, a declarat Ada Mezeșan – purtător de cuvânt CFR Călători .

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: