Agențiile internaționale de evaluare financiară Fitch Ratings și S&P Global Ratings au îmbunătățit ratingul pentru datoria pe termen lung în valută a Bulgariei la ”BBB plus”, perspectiva asociată fiind una ”stabilă”. Conform ambelor agenții, factorul cheie din spatele îmbunătățirii ratingului a fost decizia oficială a Consiliului Uniunii Europene de confirmare a aderării Bulgariei la zona euro, de la 1 ianuarie 2026.
România în schimb, conform tuturor marilor agenții, Fitch, Moody’s și S&P, se află în prezent pe ultima treaptă de rating recomandată investitorilor, deasupra categoriei junk. Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit recent cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în itmp ce în urma adoptării de către Guvern a primelor măsuri fiscale în vederea reducerii deficitului, autoritățile susțin că România a redus riscul retrogradării ratingului. Recenta îmbunătățire a ratingului Bulgariei de către agențiile internaționale Fitch Ratings și S&P Global Ratings era așteptată, în urma tendințelor observate în ultimele două decenii. În iunie, Consiliul Fiscal al Bulgariei a atras atenția că fiecare țară căreia i s-a aprobat aderarea la zona euro în ultimii 20 de ani a obținut o îmbunătățire a ratingului într-o lună de la decizie.
La finalul lunii mai, S&P a confirmat ratingurile suverane ale Bulgariei pe termen lung și scurt la ‘BBB/A-2’, în valută și monedă locală, menținând perspectiva pozitivă. Agenția a precizat că aprobarea adoptării euro ar putea duce la o îmbunătățire a ratingului. Similar, Fitch a confirmat ratingul Bulgariei la ‘BBB’ cu perspectiva pozitivă în aprilie, relatează Agerpres.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News