Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, a anunţat, luni, că se află la Bruxelles, ca „parte activă a discuţiilor despre cum va reacţiona Uniunea Europeană la noile tarife anunţate de preşedintele american Donald Trump”, afirmând că România „nu stă pe margine”, ci are „voce, vot şi responsabilitate”.
Miruţă consideră că negocierea permanentă cu SUA pentru a ajunge la un acord este „mult mai eficientă decât escaladarea situaţiei cu o cursă a taxării importurilor”.
„Suntem aici, la Bruxelles, parte activă a discuţiilor despre cum va reacţiona Uniunea Europeană la noile tarife anunţate de Donald Trump şi punem pe masă aspectele care contează pentru România.
Negocierea permanentă cu SUA pentru a ajunge la un acord este mult mai eficientă decât escaladarea situaţiei cu o cursă a taxării importurilor. Ştim interesele pe care trebuie să le apărăm, ştim obiectivele României, ştim limitele celorlalte ţări membre si negociem ca parte din cea mai mare piaţă comună din lume”, a afirmat Radu Miruţă într-o postare pe Facebook.
Potrivit ministrului român al Economiei, Uniunea Europeană trebuie „să stea ferm pe poziţii”, armonizând în acelaşi timp interesele economice ale statelor membre. „Iar România are voce, vot şi responsabilitate”, a punctat ministrul.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News