Ziua Limbii Române – marcată prin diferite manifestări la București și Chișinău

Bojdeuca lui Creangă

Ziua Limbii Române va fi marcată joi la Bucureşti şi în ţară, dar şi la Chişinău printr-o serie de manifestări culturale.

Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei marchează împreună Ziua Limbii Române la Bucureşti şi la Chişinău.

Potrivit Academiei Române, evenimentul va avea loc simultan la sediul celor două instituţii, în Aula Academiei Române din Bucureşti şi în Sala Azurie de la Chişinău. Membrii celor două academii se vor întâlni în cadrul unei sesiuni ştiinţifice comune ce se va desfăşura în format mixt.

Manifestarea va fi deschisă de preşedinţii celor două prestigioase foruri, Ioan-Aurel Pop şi Ion Tighineanu.

În Aula Academiei Române, Ioan-Aurel Pop va susţine prelegerea „Limba română veche în viziunea lui Eugen Coşeriu”, vicepreşedintele Academiei Mircea Dumitru va prezenta începuturile vocabularului filosofic în spaţiul românesc, urmând să vorbească şi despre experienţa eminesciană a lecturilor kantiene, iar Gheorghe Chivu, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, se va referi la vitalitatea limbii române.

La Chişinău, Mihai Cimpoi, preşedinte al Consiliului Consultativ al Academicienilor din Academia de Ştiinţe a Moldovei, va susţine prelegerea „Limba Română – Casa Fiinţei Noastre”, Gheorghe Ghidirim va vorbi despre limba română ca factor identitar unificator în cadrul prelegerii „Limba română – limba noastră a tuturor”, iar Valeriu Matei, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Editurii Academiei Române, va prezenta câteva aspecte din „bătălia pentru legalizarea limbii române şi a alfabetului latin în Republica Moldova”.

Prelegeri vor mai susţine profesorii universitari Rodica Zafiu, Viorel Vizureanu şi Liliana Ionescu-Ruxăndoiu.

Sesiunea festivă de celebrare a Zilei Limbii Române va continua cu deschiderea, la Chişinău, a lucrărilor celei de-a XII-a ediţii a Congresului Mondial al Eminescologilor.

Este programată şi sesiunea specială – „Academician Eugen Simion – 90”. Cu acest prilej, vor fi lansate volumele „Eugen Simion, om al întregului cultural”, de Mihai Cimpoi şi „Texte despre Basarabia”, de Eugen Simion.

Bucureştenii sunt invitaţi să participe joi la o Sesiune de lectură publică, în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, începând cu ora 18,00.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Open Art, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România şi AgenţiadeCarte.ro.

Sesiunea de lectură publică este susţinută de Ioana Crăciunescu, Gabriela Toma şi Dan Mircea Cipariu, scriitori şi poeţi care au publicat în ultimii trei ani volume foarte valoroase, premiate atât în România, cât şi în afara ţării.

Ziua Limbii Române va fi celebrată la Iaşi printr-un eveniment cu totul special, „Marea Dictare!”, care se va desfăşura, începând cu ora 10,00, în Parcul Expoziţiei din Copou.

„Dictarea va cuprinde trei fragmente a câte două paragrafe, maximum 3.000 de semne, din operele scriitorilor Marin Preda, Ion Creangă şi Ion Neculce. Materialele necesare vor fi puse la dispoziţie. Participanţii cu cele mai bune rezultate vor fi răsplătiţi cu premii oferite de Librăria Cărtureşti. Vor fi acordate şi câteva premii speciale surpriză. Toţi cei înscrişi şi prezenţi la evenimentul din 31 august vor primi diplomă de participare. Vârsta minimă recomandată pentru participare este de 10 ani, dar îi primim cu drag pe toţi cei care vor să-şi testeze abilităţile de scriere după dictare şi să-şi verifice cunoştinţele gramaticale şi de ortografie. Vă aşteptăm în număr cât mai mare să participaţi la acest eveniment organizat de Ziua Limbii Române, pentru a celebra frumuseţea, bogăţia şi importanţa limbii române, care reprezintă identitatea noastră ca popor”, a declarat, pentru AGERPRES, şefa Serviciului Proiecte şi Programe Culturale din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, Mihaela Morariu.

Din juriu vor face parte prof. univ. dr. Constantin Dram şi lect. univ. dr. Livia Iacob de la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi scriitorul Marius Chelaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.

Şi Facultatea de Ştiinţe şi Litere „Petru Maior” din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş sărbătoreşte Ziua Limbii Române printr-un eveniment dedicat tuturor celor care iubesc şi preţuiesc limba română, lansând o provocare de scriere după dictare.

„Invităm toţi iubitorii limbii române să ni se alăture la acest eveniment care celebrează frumuseţea eternă a scrierii corecte în limba care ne dă identitatea. Actori ai Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Compania ‘Liviu Rebreanu’, vor citi texte din scrierile autorilor români clasici şi contemporani, iar participanţii vor scrie după dictare aceste pasaje. Haideţi să ne întoarcem în banca de şcoală şi să (re)devenim elevii care ştiu să scrie corect în limba română. Doar aşa arătăm că o preţuim”, au arătat organizatorii.

Evenimentul este programat joi, între orele 10,00 şi 18,00, la Centrul UNiX din Târgu Mureş şi se intitulează „Să-ţi fie atât de drag cuvântul… Prin labirintul ortografiei. Scriere după dictare”.

„Participanţii vor fi ei înşişi profesori evaluatori, confruntând propriul text scris cu pagina cărţii din care a fost extras citatul. Participarea este liberă şi nu este condiţionată de înscriere, dar persoanele înscrise vor primi diplomă de participare în format digital”, a precizat UMFST Târgu Mureş.

O expoziţie de carte veche va fi vernisată la Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii ”Mihai Eminescu”, cu prilejul Zilei Limbii Române.

Expoziţia, care va avea loc în Sala Portaluri a Muzeului „Mihai Eminescu”, va cuprinde volume de carte veche din patrimoniul literar românesc, aflate în colecţiile Bibliotecii Naţionale de Poezie şi care sunt reprezentative pentru perioada de consolidare a limbii literare române în secolul al XIX-lea.

Printre cărţi se vor afla cele semnate de Aron Pumnul cu „Lepturariu rumînesc”, Mihail Kogălniceanu cu „Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei”, Eudoxiu Hurmuzachi cu „Fragmente din istoria românilor”, Ion Heliade-Rădulescu cu „Currierul de ambe-sexe”, Iosif Vulcan cu „Lira mea”, Vasile Alecsandri cu „Fontana Blandusiei”, Ion Ghica cu „Scrieri”, Iacob Negruzzi cu „Copii de pe natură”, Dimitrie Bolintineanu cu „Poesii”, precum şi Almanahul Societăţii Academice Literare „România Jună” sau Mihai Eminescu „Poesii” (ediţiile Titu Maiorescu 1883-1913).

Vizitatorii Memorialului Ipoteşti vor avea ocazia să recite poezii dedicate limbii române.

Şi reprezentanţele Institutului Cultural Român din străinătate organizează o serie de evenimente dedicate limbii române, precum conferinţe, cursuri tematice de limbă, cultură, tradiţie şi civilizaţie românească, prezentări de carte, concerte şi expoziţii.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în fiecare an la data de 31 august, ca urmare a unei iniţiative legislative aprobată de Parlament prin Legea nr. 53/2013.

Ziua Limbii Române a fost stabilită la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră”, pentru a transmite, astfel, mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de frontiere.

La data de 31 august 1989, Parlamentul de la Chişinău a votat legea care prevedea revenirea în Republica Moldova la limba română şi la grafia latină.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: