“Aprobarea (propunerii de incheiere a Acordului Actionarilor („SHA”), avand ca parti SNN, NOVA POWER & GAS S.R.L. (NPG) si DSPE BETA PRIVATE EQUITY FUND (DSPE/PEF) si ca obiect dezvoltarea Proiectului Reactoarelor Modulare Mici („SMR”) in Doicesti, Romania, in forma negociata intre parti, mandatarii conducerii executive a SNN sa semneze, in numele si pe seama actionarului SNN, Acordul Actionarilor anterior mentionat, mandatarii reprezentantului SNN in AGEA Ropower Nuclear S.A.sa voteze cu privire la formalitatile ce se impun cu privire la perfectarea tranzactiei de modificare a structurii actionariatului companiei”.
Aceasta este una dintre prevederile care urmează să fie votate în Adunarea Generală a Acționarilor Nuclearelectrica (SNN), ce urmează sp aibă loc la începutul lui septembrie.
Așadar, în compania de proiect care dezvoltă centrala nucleară cu SMR de la Doicești, RoPower Nuclear, urmează să intre și acest fond de investișții, alături de Nuclearelectrica și Nova Power and Gas. Momentan, compania de stat și firma conbtrolată de antreprenorul român Teofil Mureșan, sunt singure în acest proiect, fiecare cu o cotă de 50%.
Acum doi ani DS Private Equity a semnat un acord cu Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, cu intenția de a investi 75 milioane de Euro pentru dezvoltarea studiului FEED 2.
“Suma de 75 de milioane de Euro care va fi investită de DSPE, cu sediul central la Seul, face parte din angajamentul public-privat al partenerilor multinaționali din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea și Emiratele Arabe Unite de a oferi până la 275 de milioane de dolari pentru proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) din România”, informa Ministerul Energiei într-un comunicat de presă atunci.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News