Premierul Marcel Ciolacu desfăşoară în perioada 31 august – 1 septembrie 2023 prima vizită la Bruxelles de la preluarea mandatului de prim-ministru, ocazie cu care va purta discuţii cu înalţi oficiali europeni despre reformele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Prim-ministrul se va întâlni cu preşedinta Comisiei Europene(CE), Ursula Von der Leyen, cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, precum şi cu directorul general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force), din cadrul Comisiei Europene, Celine Gauer, potrivit Agerpres.
„România este stabilă politic şi economic, are a doua cea mai mare creştere economică între statele membre ale Uniunii Europene, puternic susţinută de investiţiile străine directe. Vom menţine dinamica economiei româneşti şi încrederea investitorilor prin reformele pe care le facem în domeniile esenţiale. Aceste reforme sunt asumate atât prin Programul de Guvernare, cât şi prin PNRR, ceea ce arată determinarea fermă a Guvernului României de a le implementa cu sprijinul partenerilor europeni şi în beneficiul României şi al românilor”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, înainte de vizita sa de la Bruxelles.
În data de 1 septembrie, şeful Executivului va efectua o vizită şi la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles, unde au fost transferate pentru tratament două persoane rănite în exploziile de la Crevedia.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News