Planul de restructurare al Liberty Galaţi a fost aprobat de creditori şi omologat de Tribunalul Galaţi

Sursa foto: Facebook / Liberty Galați/

Planul de Restructurare al Liberty Galaţi a fost aprobat de creditori şi omologat de Tribunalul Galaţi. Acest planul de restructurare prevede plata integrală a creanţelor bugetare de 594 milioane lei, achitarea integrală a creditului primit de la statul român prin Eximbank prin schema de ajutor de stat – Ucraina în valoare de 708 milioane lei, achitarea integrală a celorlalţi creditori garantaţi în sumă de 93 milioane lei, plata integrală a creanţelor salariale – inclusiv cele din Belgia – în valoare de 497 milioane lei, plata integrală a creditorilor indispensabili, în sumă de 173 milioane de lei, dar şi plata sumei de 399 milioane lei pentru creditorii chirografari. În prezent, se poartă negocieri cu fonduri internaţionale de investiţii precum şi cu antreprenori români în vederea capitalizării companiei.

Liberty Galaţi a intrat în luna martie în procedură de concordat preventiv, ca urmare a noilor tarife impuse de SUA asupra importurilor de oţel şi în lipsa unor măsuri reale de protecţie a industriei siderurgice la nivelul Uniunii Europene. Compania are 4.500 de angajaţi.

”Prin Hotărârea nr. 166 pronunţată de Tribunalul Galaţi în data de 1 august 2025 în dosarul nr. 504/121/2025, s-a omologat Planul de Restructurare al debitoarei Liberty Galaţi SA. Planul redactat de societate împreuna cu consorţiul de administratori concordatari EURO Insol şi CITR, a fost comunicat celor aproape 1.200 de creditori pe data de 17 iulie 2025, pentru a da posibilitatea să-şi exprime votul până pe data de 30 iulie 2025.  Planul de restructurare a fost aprobat de 52% dintre creditori, raportat la valoarea creanţelor afectate, 20% dintre creditori votând împotrivă. Planul a fost votat de către 3 categorii de creditori din 5”, anunţă EuroInsol, administratorul judiciar.

Planul de restructurare aprobat de creditori şi omologat de Tribunalul Galaţi prevede măsuri ferme de restructurare atât a activităţii operaţionale a Societăţii, cât şi a modului de organizare şi guvernanţă a grupului de companii din România deţinute de acţionariat, vizând cinci direcţii de acţiune: 1) repoziţionarea strategică a Combinatului şi reorientarea către piaţa românească, 2) transparentizarea procesului decizional şi relocalizarea tuturor deciziilor manageriale în România, 3) optimizarea costurilor de producţie şi reducerea dependenţei faţă de unii furnizori, 4) valorificarea activelor neproductive şi redundante şi 5) atragerea finanţării necesare pentru asigurarea continuităţii activităţii şi dezvoltare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: