Ministerul Muncii: Ordinul comun de prelungire a valabilității actualelor standarde ocupaționale a fost adoptat

Sursa foto: Ministerul Muncii

Ministerul Muncii anunță că ordinul comun semnat împreună cu Ministerul Educației de prelungire a valabilității actualelor standarde ocupaționale a fost adoptat. Decizia vine după ce sindicaliștii au avertizat  faptul că de la 1 septembrie exista riscul ca aproape 700 de meserii să dispară.

„Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației au emis, miercuri, ordinul comun prin care valabilitatea a 661 de standarde ocupaționale, care nu au mai fost revizuite în ultimii 10 ani și care ar fi trebuit arhivate începând cu 1 septembrie 2023, a fost prelungită până la 31 decembrie 2024”, se arată într-un comunicat ransmis, joi, de Ministerul Muncii.

Potrivit sursei citate, ordinul comun prevede și consultarea confederațiilor sindicale și patronale, reprezentative la nivel național, înainte de arhivarea standardelor ocupaționale.

„În ceea ce privește standardele pentru care nu se mai regăsesc ocupații în nomenclatorul Clasificarea ocupațiilor din România – COR, acestea vor fi arhivate începând cu data de 1 septembrie 2023”, se mai arată în comunicatul MMSS.

BNS: Aproape 700 de ocupații de bază riscă să dispară de la 1 septembrie

Blocul Național Sindical (BNS) avertiza încă de la începutul lunii august că de la 1 septembrie exista riscul ca aproape 700 de meserii să dispară.

„Cu un deficit uriaș pe piața muncii de peste 300 de mii de lucrători, Guvernul, prin Autoritatea Națională pentru Calificări și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, se pregătește să mai dea o lovitură forței de muncă din România! Pentru aproape 700 de ocupații nu se va mai putea forma personal calificat!

Printre cele 700 de ocupații, se numără cele de: tâmplar, zidar, mecanic reparații, zugrav vopsitor, electrician, salvamar, bonă, șofer de marfă și persoane, asistent maternal, asistent medical, agent poștal, alpinist utilitar sau analist de informații.

Concret, două decizii ale Autorității Naționale pentru Calificări (nr. 257 și 258) prevăd eliminarea a unui număr de 661 de standarde ocupaționale, printre care și cele menționate mai sus, justificarea fiind că acestea n-au mai fost actualizate în ultimii 10 ani. În lipsa acestor standarde, de la data de 1 septembrie, furnizorii de formare profesională a adulților nu mai pot derula programe pentru aceste ocupații”, transmite BNS la începutul lunii august.

Citește mai mult pe gandul.ro

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: