Continuarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” – printre obiectivele liberalilor

sursa foto: Cristina Burciu
sursa foto: Cristina Burciu

Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj, arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că Partidului Național Liberal este preocupat de definitivarea agendei de programe și măsuri care vor fi inițiate și aplicate în toamna acestui an de către actuala guvernare.

Unul dintre obiectivele miniștrilor și secretarilor de stat liberali este continuarea, într-un ritm altert, a Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, lansat de PNL. În prezent, există un număr substanțial de administrații locale beneficiare ale programului, multe dintre acestea fiind conduse de primari liberali.

„Programul «Anghel Saligny» reprezintă o oportunitate imensă pentru comunitățile locale de a-și rezolva deficitele existente în ceea ce privește investițiile esențiale de dezvoltare și modernizare, mai ales în zonele rurale. Obiectivele proiectelor presupun extinderea rețelelor de apă, canal, gaze naturale, repararea drumurilor, precum și construirea de noi unități de învățământ și medicale.

În paralel, vor fi derulate programele pentru racordarea la apă și canalizare, implementate de Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul cărora va exista și o secțiune destinată persoanelor cu venituri reduse, care vor fi astfel sprijinite să își rezolve problemele curente, legate de lipsa acestor utilități indispensabile. Tot în domeniu protejării mediului, PNL are ca țintă protecția pădurilor României, prin extinderea suprafețelor împădurite și diminuarea defrișărilor ilegale. Ministrul liberal al Mediului a publicat deja noul Cod Silvic în dezbatere publică, actul normativ urmând apoi să parcurgă ultimele proceduri în scopul înaintării către Parlament, spre dezbatere și adoptare”, a transmis deputatul PNL de Cluj Cristina Burciu.

În contextul în care școala începe în mai puțin de două săptămâni, o altă preocupare a conducerii PNL este începerea noului an școlar în cele mai bune condiții.

„Începerea în bune condiții a noului an școlar reprezintă o altă preocupare activă a conducerii PNL a Ministerului Educației, în prezent fiind în plină desfășurare pregătirile aferente, prin investițiile legate de modernizarea infrastructurii, dotarea cu mobilier, material didactic și echipamente digitale, pentru a contribui astfel, în mod esențial, la îmbunătățirea actului educațional și a calității învățământului românesc”.

Dezvoltarea comunităților locale este un obiectiv cheie al PNL pentru următoarea perioadă: „Cuantificarea reușitei acestuia urmează a se măsura în îmbunătățirea vieții fiecărui român, creșterea economică și dezvoltarea generală a țării”, arată Cristina Burciu. „Consider că reducerea decalajelor dintre mediul rural și cel urban trebuie să constituie, în continuare, o prioritate de nivel maxim a actualei guvernări susținute de PNL, deoarece evoluția localităților de la țară este baza creării unei țări moderne, europene, cu infrastructură și servicii așa cum merită românii”.

Citește mai mult pe monitorcluj.ro

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: