Titus Corlățean face noi precizări în legătură cu candidatura anunțată la șefia Partidului Social Democrat. Potrivit social-democratului, decizia sa a venit „într-un moment deloc simplu pentru Partidul Social Democrat, care a ales să meargă către intrarea la guvernare într-o măsură deloc consolidată”.
Despre tensiunile din Coaliție, politicianul a subliniat că a subliniat în repetate rânduri că, într-o astfel de colaborare politică, „elementul important este respectul reciproc, iar acesta trebuie să se manifeste în primul rând față de PSD – care este totuși partidul numărul unu în Parlament – dar care a părut ca fiind un factor marginal, cu decizii care s-au luat peste noi”.
„Am fost printre primii care au ridicat subiectul încă din urmă cu câteva săptămâni: am avertizat că, într-o coalitie de guvernare, un element imp este respectul recirproc, iar respectul trebui să se manifeste în primul rând față de PSD. Partidul a mers spre intrarea la guvernare, dar într-o măsura deloc consolidată iar acest lucru s-a văzut – PSD a apărut ca fiind un factor marginal, cu decizii care s-au luat peste noi, care au lezat anumite categorii sociale ce au rezonat cu partidul”.
La un moment dat, PSD a fost transformat într-un sac de box din partea unor parteneri ai Coalitiei. Este, totuși, partidul numărul unu în Parlament.
Întrebat dacă este susținut în cadrul PSD pentru candidatură la conducerea partidului, sau chiar de Victor Ponta, având în vedere că balanța pare că înclină către Sorin Grindeanu, Corlățean a punctat:
„Este o bătălie internă polițică a partidului care este necesară. (n.r. Candidatura) este o chestiune pe care o discutăm de multă vreme, pentru că s-au acumulat mute lucruri, multe eșecuri care au traumatizat acest partid”.
Despre pachetul de măsuri de austeritate, Titus Corlățean a punctat că, încă de la începutul negocierilor, s-a arătat contra majorării TVA, despre care a avertizat că nu „este o soluție”. Au fost chestiuni de inconsecvență în negocieri. Nu poți să conduci o țară cu măsuri de austeritate aproape exclusiv
Titus Corlățean a anunțat, duminică, că va candida pentru funcția de președinte al PSD la congresul care urmează să fie organizat în toamna aceasta. El a invocat faptul că partidul „are nevoie de credibilitate, are nevoie să fie relansat, trebuie să fie condus de oameni bine pregătiți, cu diploma pe masă”.
Conform CV-ului, Titus Corlățean a devenit, în 1994, la 26 de ani, diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, unde a lucrat până în 2001, când devine consilier personal al prim-ministrului Adrian Năstase pe politică externă.
În 2003 este numit Secretar de Stat pentru Românii de Pretutindeni. În 2004 este ales deputat în Parlamentul României, iar din 2008 până în prezent este senator. În PSD, acesta a deținut funcțiile de purtător de cuvânt, vicepreședinte și secretar general.
Deține, pentru câteva luni, funcția de ministru al Justiției, iar în 2012 este numit ministru al Afacerilor Externe, funcție din care demisionează, în 2014, fiind acuzat că nu a suplimentat numărul de secții de vot din diaspora la alegerile prezidențiale din acel an.
Averea lui Titus Corlățean
Conform celei mai recente declarații de avere, depuse în iunie anul acesta, senatorul deține un teren agricol de 13878 de metri pătrați în Câmpulung Moldovenesc, un teren forestier în aceeași localitate, de 2500 de metri pătrați, și două terenuri intravilane în Corbeanca, de 500 și 144 de metri pătrați.
Acesta mai deține un apartament în București și o casă în Corbeanca, plus un autoturism Hyundai i20 din 2019.
Corlățean are mai multe conturi bancare în euro și lei, unul dintre ele având 13.438 de euro. Într-un alt cont, politicianul are 40.344 de lei.
Veniturile senatorului provin în principal din indemnizația de senator, care, pe ultimul an, a fost de 138.685 de lei, dar și din activități didactice, Titus Corlățean fiind conferențiar universitar la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, de unde a încasat 84.451, și conferențiar la Universitatea Athenaeum din București, de unde a câștigat 3500 de lei într-un an.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News