Președintele Nicușor Dan va participa prin videoconferință la summit-ul virtual organizat de cancelarul german Friedrich Merz, cu doar câteva zile înaintea întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin privind războiul din Ucraina, au declarat surse politice pentru Observator.
La această reuniune online, programată miercuri după-amiază, vor participa președintele american Donald Trump și vicepreședintele său JD Vance, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, lideri europeni din Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia, Finlanda, dar şi România, precum și secretarul general NATO, președinta Comisiei Europene și președintele Consiliului European.
Summitul virtual va aborda strategii de presiune asupra Rusiei, problema teritoriilor ucrainene ocupate de forțele ruse, garanțiile de securitate pentru Kiev și modul în care ar putea fi organizate negocierile de pace, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german pentru POLITICO.
Merz și alți lideri europeni cer ca Putin să accepte mai întâi un armistițiu înainte ca orice negociere de pace sau schimburi teritoriale între Moscova și Kiev să poată avea loc. De asemenea, ei au subliniat că eventualele schimburi teritoriale trebuie să fie echilibrate și convenite cu Kievul, iar Ucraina trebuie să primească garanții ferme de securitate pentru a se proteja împotriva unor agresiuni viitoare.
Trei diplomați au declarat pentru POLITICO că echipa lui Merz a avut discuții intense cu alţi lideri europeni în ultimele zile pentru a organiza această întâlnire virtuală. Cancelarul german a vorbit, de asemenea, duminică seara la telefon cu Trump și l-a îndemnat în mod repetat pe președintele american să crească presiunea asupra lui Putin, impunând sancțiuni dure sectorului bancar rus, precum și sancțiuni secundare împotriva partenerilor comerciali ai Moscovei.
Conform unui program consultat de POLITICO, întâlnirile vor începe miercuri la ora 14:00, ora Germaniei (13:00 ora României), cu o discuție de o oră care va include lideri din Germania, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia, precum și președinții Comisiei Europene și Consiliului European, alături de Zelenski și șeful NATO Mark Rutte. Potrivit surselor Observator şi preşedintele Nicuşor Dan va participa la acest summit virtual.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News