PSD face un joc politic și complică relațiile din coaliție, spune la RFI deputatul PNL Robert Sighiartău. Asta după ce social-democrații au pus mai multe condiții pentru a rămâne la guvernare.
Ei cer adoptarea unui pachet pentru eliminarea privilegiilor și vor de asemenea ca programul Anghel Saligny să continue. ”PSD la un moment dat va pune frână reformelor, social-democrații fac un joc politic, vor să fie și la Putere și în Opoziție”, afirmă liberalul.
Robert Sighiartău critică la RFI condițiile puse de PSD pentru a rămâne în coaliție: ”Nu mi se par niște condiții, pentru că astea erau de fapt lucruri care erau deja prevăzute în programul de guvernare. Așadar, din punctul meu de vedere, este doar un joc politic și este un joc politic în interiorul PSD, în primul rând, pentru că acolo se va da o bătălie în luna septembrie și tot acest joc pus în scenă de domnul Grindeanu nu face decât să complice, din punctul meu de vedere, situația în coaliție, pentru că nu avem nevoie în acest moment de astfel de jocuri tactice politice”.
Deputatul PNL spune că ”PSD este sub o formă sau alta afectat de unele decizii de reformă a statului român. PSD și-a construit osatura și coloana vertebrală electorală a dânșilor pe structura statului român și pe multe funcții care sunt în interiorul statului român, la companii de stat, la agenții, în ministere și așa mai departe. Odată reduse aceste structuri, odată reformate, e clar că PSD pierde din această influență și atunci există această zbatere (…). Fac un joc politic, pentru că vor să fie și la Putere și în Opoziție, este ceea ce PSD a mai făcut până acum la guvernare și încearcă și acum să o facă, cu Ilie Bolojan premier”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News