Crimă de mediu pe râul Mureș. O balastieră omoară peștii pe capete, dar Apele Române spun că ”suntem în grafic”

Aseară (marți) și de dimineață am primit imagini din comuna bunicilor mei, din partea mamei, Dobra, din județul Hunedoara. Apele, pline de mâl și de Dumnezeu știe ce substanțe toxice utilizate în procesele de spălare și separare a pietrișului, sunt deversate de la o balastieră direct în râul Mureș. Imaginile sunt dureroase, demne de Vestul Sălbatic, unde fiecare face ce-l taie capul, nicidecum de Vestul României, țară, cică, europeană.

Zeci de pești au murit deja, otrăviți de șlamul toxic, și plutesc în derivă în apa maronie ori putrezesc pe mal, posibil focar de infecție și pericol și pentru păsări sau alte animale care fac greșeala să-i mănânce. Cel mai probabil, cei mai mulți nu sunt vizibili, fiind purtați de râu în aval ori depuși pe fundul apei – cum se întâmplă în astfel de cazuri.

De dimineață am citit și comunicatul Administrației Naționale Apele Române (ANAR), în replică la afirmațiile ministrei Mediului, Diana Buzoianu, legate de întârzierea implementării aplicației Radarul Balastierelor.

”Administrația Națională „Apele Române” respinge informațiile apărute recent în spațiul public despre o presupusă întârziere în operaționalizarea aplicației. Proiectul este implementat conform graficului. (…) Nu s-a solicitat până în prezent comunicarea unui calendar distinct pentru punerea în funcțiune a aplicației ”Radarul Balastierelor”. Elaborarea unui astfel de calendar cu termene precise este condiționată de timpul de realizare a unui act normativ însoțit de standarde tehnice clare de aplicare pentru fiecare actor instituțional implicat”, se arată în comunicatul de presă al instituției.

Se mai zice, însă, în comunicat, că ANAR a contractat realizarea aplicației Web și a aplicației mobile Radarul Balastierelor, de mai bine de un an, din 9 iulie 2024, aplicația fiind recepționată pe data de 18 decembrie 2024. Dar ce să vezi, aplicația e foarte complicată și complexă pentru instituția campioană la nivel național la angajat impostori și incompetenți pe linie de partid și la pierdut între 300 și 350 de milioane de euro din fonduri PNRR. Așa că mai avem de așteptat până prin toamnă până e testată. Aproape 10 luni de evaluări și testări, asta dacă va fi gata în septembrie (!!!) pentru a o vedea funcțională.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: