„Campanie guvernamentală” falsă cu laptopuri gratuite. O nouă fraudă ia amploare pe Internet

sursa foto- pixabay

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă online, care folosește identitatea Sistemului Electronic Național pentru a convinge utilizatorii să-și dezvăluie datele personale și informațiile bancare.

Cum acționează atacatorii

Potrivit unei postări de pe Facebook a DNSC, escrocheria se prezintă ca o campanie oficială de e-Guvernare care oferă gratuit unul dintre cele trei modele de laptopuri, utilizatorii fiind nevoiți să plătească doar o taxă de transport.

În realitate, site-ul utilizat este fals – un exemplu de domeniu este lap-form[.]quest. După ce se completează formularul cu informații personale și bancare, acestea ajung direct la atacatori.

Care sunt riscurile pentru victime

Victimele sunt convinse să plătească o sumă mică pentru transportul presupusului laptop. Ulterior, din cont pot fi retrase sume mult mai mari, iar datele financiare pot fi utilizate în alte fraude.

Ce recomandă DNSC

DNSC a declarat că există o serie de pași pe care trebuie să-i urmărim înainte de a introduce date sensibile pe diverse site-uri:

  • Verificarea oficialității campaniilor prin canalele de comunicare ale instituției sau companiei implicate
  • Atenție la adresele web – domeniile false imită adresele oficiale
  • Evitarea introducerii datelor sensibile pentru „taxe de transport” la oferte care par prea bune pentru a fi adevărate
  • Raportarea imediată a tentativelor de fraudă către autorități

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: