Nicușor Dan, președintele României, va participa duminică, de la ora 16.00, la reuniunea „Coaliției de Voință”, transmite Administrația Prezidențială. Discuția va avea loc în sistem de videoconferință și a fost anunțată de sâmbătă de Oana Țoiu, ministrul de Externe.
„O să existe mâine (n.r. duminică, 17 august), cu participarea preşedintelui Nicuşor Dan, formatul de discuţie al Coaliţiei de Voinţă, coaliţia ţărilor care sunt dispuse să ajute Ucraina, atât în protejarea intereselor care duc spre pace, cât şi în procesul ulterior de reconstrucţie. Preşedintele Nicuşor Dan a reprezentat deja România în acest format şi în videoconferinţa care a avut loc la Conferinţa de la Roma pentru reconstrucţia Ucrainei şi în formatul care a precedat discuţiile dintre Donald Trump şi Vladimir Putin şi echipele lor”, a declarat Oana Țoiu, la TVR INFO.
„Frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță”
De asemenea, Nicușor Dan a transmis sâmbătă că România continuă pe calea sprijinului pentru Ucraina.
„Rusia trebuie să se angajeze clar pe calea păcii, iar atacurile asupra civililor și infrastructurii civile trebuie să înceteze. Poziția noastră a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei și a principiilor legate de suveranitate și integritate teritorială şi ajungerea la o încetare necondiționată a ostilităților. Frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță”, a transmis Nicușor Dan, pe X, potrivit gandul.ro.
„Este important ca europenii să fie implicați”
Reuniunea de duminică vine în contextul întâlnirii de vineri dintre Donald Trump, președintele SUA, și Vladimir Putin, președintele Rusiei. După discuția din Alaska, Donald Trump l-a sunat pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, pentru a îl înștiința despre cum a decurs dialogul. Liderul de la Kiev a anunțat mai apoi că merge luni la Washington pentru a discuta față în față cu Donald Trump, dar și că Ucraina este de acord cu o întâlnire trilaterală SUA-Ucraina-Rusia. Urmează, astfel, ca liderii europeni să stabilescă o strategie a vizitei lui Volodimir Zelenski la Casa Albă.
„Este important ca europenii să fie implicați în fiecare etapă pentru a asigura garanții de securitate fiabile împreună cu America. De asemenea, am discutat semnalele pozitive din partea părții americane privind participarea la garantarea securității Ucrainei. Continuăm să ne coordonăm pozițiile cu toți partenerii. Le mulțumesc tuturor celor care ajută”, a mai transmis președintele ucrainean.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News