La trei zile de la întâlnirea sa cu Vladimir Putin, Donald Trump l-a primit ieri pe Volodimir Zelenski la Casa Albă pentru a discuta despre viitorul Ucrainei. Prezenţi au fost şi şapte lideri europeni care au militat pentru pace în ţara atacată de Rusia. Liderul de la Kiev a spus că are nevoie de absolut tot când vine vorba de garanţiile de securitate oferite de SUA, totul în timp ce Trump pregăteşte o întâlnire la care să participe şi omologul său rus.
Liderii europeni au fost primii care au ajuns la Casa Albă şi au fost întâmpinaţi de Monica Crowley, șefa Protocolului Casei Albe. La scurt timp după, a ajuns şi Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a fost primit însă de Donald Trump. Prima discuţie a fost cea cu Zelenski, la care a participat şi vicepreşedintele american, JD Vance. De această dată, preşedintele Ucrainei a ales să se îmbrace elegant, optând pentru o cămaşă şi jachetă neagră, după ce, la ultima întâlnire, a fost dur criticat pentru că nu a purtat costum. Atmosfera din Biroul Oval a fost mult mai colegială luni decât în luna februarie când discuţiile au degenerat. Acum, preşedintele ucrainean a mulţumit de mai multe ori pentru ajutorul oferit de Statele Unite, asta după ce, la începutul anului, i s-a reproşat că nu ştie să aprecieze.
„Vă mulţumesc foarte mult pentru eforturile voastre, eforturile personale, de a opri uciderea oamenilor şi acest război. Mulţumesc!”
Trump promite că vor exista garanții de securitate
Donald Trump i-a transmis omologului său ucrainean că vor exista garanții de securitate. Zelenski a spus, la rândul lui, că are nevoie de tot ceea ce le oferă Statele Unite.
„În primul rând, o armată ucraineană puternică. Asta am început să discut cu colegii dumneavoastră. Este vorba despre arme, oameni şi misiuni de antrenare. Şi, în al doilea rând, vom discuta cu partenerii noştri. Depinde de ţările mari, de Statele Unite, de mulţi dintre prietenii noştri”.
Rusia şi-a reafirmat însă opoziția față de desfășurarea trupelor NATO în Ucraina, ca parte a garanțiilor de securitate. Chiar şi aşa, liderul de la Casa Albă este încrezător că există o soluţie a conflictului şi a promis că ajutorul pentru Ucraina va continua.
„Nu vorbim despre o pace de doi ani şi apoi să ne trezim în această situaţie rea din nou. Ne vom asigura că toată lumea este bine. Vom lucra cu Rusia. Vom lucra cu Ucraina. Ne vom asigura că totul merge bine”.
Zelenski i-a oferit lui Donald Trump şi un cadou din partea Primei Doamne a Ucrainei, după ce şi-a exprimat recunoștința față de Melania Trump pentru scrisoarea pe care i l-a trimis-o lui Vladimir Putin în care semnala răpirile și transferurile forțate de copii ucraineni.
„Soția mea, Prima Doamnă a Ucrainei, mi-a dat această scrisoare. Nu este pentru dumneavoastră, ci pentru soția dumneavoastră”.
În Biroul Oval a fost afişată şi o hartă detaliată a Ucrainei, cu teritoriile ocupate. Presa internaţională scrie că prezentarea ar putea fi interpretată ca o modalitate prin care Trump încearcă să pună presiune asupra lui Zelenski pentru a accepta o cedare a teritoriului în schimbul păcii. La finalul întâlnirii, preşedintele ucrainean a anunţat că discuţiile au inclus şi planuri ca ţara sa să achiziţioneze arme americane în valoare de 90 de miliarde de dolari pentru a obține garanții de securitate.
„Este important ca Statele Unite să dea un semnal clar, mai exact că vor face parte din ţările care vor ajuta la coordonare şi, de asemnea, care vor participa în garanţiile de securitate pentru Ucraina”.
Trump pregăteşte trilaterala cu Putin şi Zelenski
Cei şapte lideri europeni, Mark Rutte, Ursula von der Leyen, Keir Starmer, Giorgia Meloni, Alexander Stubb, Friedrich Merz şi Emmanuel Macron, au ajuns la Washington cu speranţa că încetarea focului va avea loc înainte de orice discuție privind chestiunile teritoriale şi că teritoriile ocupate nu vor fi cedate către Rusia, scrie New York Times. Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat însă că teritoriul Ucrainei nu a fost discutat. Înainte de discuţii, însă, liderul de la Casa Albă i-a șoptit președintelui francez că Vladimir Putin vrea să ajungă la o soluție în privința războiului.
„Cred că vrea să încheie un acord pentru mine, înțelegi? Oricât de nebunesc ar părea”.
Trump a întrerupt brusc întâlnirea cu şefii europeni pentru a avea o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, un apel care a durat aproximativ 40 de minute. Acum, preşedintele american lucrează la organizarea unei întâlniri între Zelenski şi Putin care, conform cancelarului Germaniei, ar urma să aibă loc în următoarele două săptămâni. Mai apoi, Donald Trump spune că va avea loc o întâlnire trilaterală la care să participe şi el.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News