E important să înțelegem poziționarea unui individ în fața unor evenimente sau curente istorice, tocmai pentru a observa evoluția sa umană (uneori oportună sau nu).
În acest context mai larg se înscriu și diverse articole publicate de personalitățile zilei. Fie că fac parte din cultura română, fie că sunt politicieni, aceste opinii e bine să fie cunoscute, întrucât reprezintă opinia acelui individ într-o anumită situație. E și cazul actualului președintelui ales Nicușor Dan, care la începutul anului 2000 a publicat un articol despre „naționalism” în publicația DILEMA. Desigur, cel mai probabil, acum nu mai are opinii similare (sau le are?), desigur – evoluția umană a domniei sale probabil a evoluat (sau nu?), asta însă nu ne mai privește în mod direct.
Articolul din publicația DILEMA (Anul VIII, nr. 371, 24-30 martie 2000) e semnat de „matematicianul” Nicușor Dan, fiind intitulat: „O simplă declarație de dragoste”.
„(…) Trei sînt notele dominante ale șirului de afirmații din Dilema nr. 364 a cărui temă este naționalismul. Prima: naționalismul este șovin și xenofob și duce la neînțelegeri etnice. A doua: românul este naționalist, se îmbată cu apă rece găsindu-și însușiri imaginare, este inadecvat la real, incapabil să construiască în lumea reală. A treia: naționalismul în România de azi este reprezentat de revista România Mare. Nu voi comenta aceste opinii, care aparțin unui ‘folclor anti-naționalist’. Nu mă pot opri să nu remarc absența din discuție a referințelor la gânditorii naționaliști (și că în viziunea domnului Rădulescu, gânditori ca Eminescu, Maiorescu sau Motru n-ar fi trecut teste minimale de inteligență). De asemenea, să recomand ca lectură celor care caută naționalismul românesc contemporan în România Mare, lectura cărții lui Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei, publicată de Editura Anastasia în 1997. Întreaga dispută naționalism – antinaționalism în România de azi (vezi, de exemplul Gabriel Andreescu, Naționaliștii, antinaționliști…Editura Polirom, 1996) cade sub semnul următoarei dihotomii evidente:
Poziția anti-naționalistă.
Naționalismul este comunitarist. Comunitarismul împiedică desfășurarea personalității complexe a individului. În plus, necontrolat de reguli explicite, nu este eficate în planul social-economic. Pentru a ieși din situația grea social-economică, România trebuie să preia modelul civilizației occidentale.
Poziția naționalistă.
Comunitarismul este real. Există, ca urzeală de complicități, de legături implicite. Acestea dau identității individului o component de identitate colectivă. Modelul occidental, contractualist impune renunțarea la identitatea colectivă implicită și amputează astfel personalitatea. Opțiunea, înainte de a fi ideologică, este una sentimentală și ține de raportarea la comunitarismul real de care vorbeam (anti – naționaliștii nu contestă existența acestui comunitarism, îi plâng doar efectele). Cei care îl percep sensibil sînt naționaliștii, cei care nu-l percep sînt anti-naționaliștii. Precizez că fac o delimitare psihologică, și nu o judecată de valoare. Naționalistul trăiește bucuria apartenenței la o comunitate de dragoste. Anti-naționalistul cere lumii exterioare distanță, reguli explicite. Contractul ne-contractual îi produce greață. Și aici este drama lui. Cere societății românești, bizantine, un contractualism pe care aceasta nu are în structura ei să i-o ofere. Se revoltă, invidios, pe comunitatea sensibilă în care nu se integrează.(…)”
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
