Donald Trump a avut, luni, o întâlnire cu Volodomir Zelenski și alți lideri UE pentru a discuta despre un acord de pace cu Rusia. Ucraina nu este, încă, dispusă să accepte cedarea teritoriilor și caută garanții de securitate de la NATO. Însă Donald Trump se grăbește și forțează o întâlnire între Vladimir Putin și Zelenski, chiar dacă termenii acordului sunt departe de a fi stabiliți.
Ucraina, mai interesată de garanțiile de securitate decât de un acord
Ucraina este interesată de garanțiile de securitate, însă nu există un acord final. La întâlnirea de la Washington nu s-a luat o decizie finală privind teritoriile revendicate de Rusia. Acest subiect ar trebui negociat de Zelenski și Putin la un viitor summit, însă este greu de crezut că Moscova se va așeza la masă cu Kievul fără să aibă o înțelegere stabilită de negociatori. Donald Trump speră că liderii Ucrainei și Rusiei se vor întâlni în următoarele două săptămâni, după ce în urmă cu câteva zile spunea că această întâlnire va avea loc vineri, 22 august. Declarațiile liderului american se schimbă de la o zi la alta.
Garanțiile de securitate pe care le pregătesc statele NATO vor trebui și ele să fie verificate și acceptate de Rusia. În cazul în care Moscova nu va fi de acord cu acestea, atunci negocierile se vor opri. Ceea ce știm e că Franța și Marea Britanie pun presiune pentru a trimite trupe pentru menținerea păcii în Ucraina, iar rușii au respins complet această idee, precizând că va duce la escaladarea conflictului.
Următoarele zile sunt esențiale pentru garanțiile de securitate și pentru acordul final. Statele NATO vor trebui să facă niște propuneri Rusiei, iar ulterior Putin va trebui să dea un răspuns.
De ce Putin ar putea refuza întâlnirea
Vladimir Putin vorbește de două luni de o întâlnire cu Zelenski, însă a precizat foarte clar că va avea loc doar dacă va exista un acord final.
„Sunt pregătit să mă întâlnesc cu Zelenski, însă doar ca parte finală a unui acord”, a declarat Putin, în iunie.
Președintele Rusiei a precizat de mai multe ori că întâlnirile la nivel de președinți au loc doar dacă există un acord decis de negociatori. În acest moment, Ucraina și Rusia nu au ajuns la acest nivel, iar cele două părți sunt foarte departe: rușii cer niște teritorii, ucrainenii refuză să recunoască faptul că le-au pierdut.
Donald Trump nu a prezentat nimic după întâlnirea de la Washington, dar l-a sunat pe Putin și au discutat 40 de minute. După această discuție telefonică, președintele SUA a anunțat că Putin a acceptat să se întâlnească cu Zelenski în următoarele 7-15 zile.
Nu același lucru l-a transmis și Moscova, care a fost mult mai atentă și a spus că, după discuția de ieri dintre Putin și Trump, acum e momentul negociatorilor din Ucraina și Rusia să decidă acordul final.
„Aceștia (n.r. Trump și Putin) au discutat ideea de a lua în considerare posibilitatea creșterii nivelului reprezentanților Rusiei și Ucrainei implicați în discuțiile directe”, a precizat Yury Ushakov, consilierul lui Putin.
Moscova nu a confirmat că Putin ar fi acceptat o întâlnire cu Zelenski, ci arată că acum trebuie intensificate negocierile dintre cele două țări. Rusia nu exclude o astfel de întâlnire, însă rămâne precaută.
„Rusia nu refuză niciun format de întâlniri, bilaterale, trilaterale sau altele”, a precizat, marți, Lavrov, ministrul de externe al Rusiei.
Din declarațiile pe care le fac rușii, putem deduce că planul lor e mai structurat decât ceea ce transmite Trump: întâlnirea dintre Putin și Trump a trasat direcțiile generale, ulterior Trump i-a informat pe liderii europeni, iar acum ajungem în faza în care se întâlnesc negociatorii din Ucraina și Rusia pentru a pune pe hârtie un eventual acord. Dacă în următoarele zile, Rusia și Ucraina vor ajunge la un numitor comun, atunci Putin și Zelenski se vor întâlni pentru a semna respectivul acord final. În caz contrar, Putin va refuza întâlnirea, așa cum a făcut și la Istanbul.
Mandatul lui Zelenski, o problemă în negocieri
Zelenski spune că nu poate accepta pierderea teritoriile pentru că i-o interzice Constituția Ucrainei. Dar președintele ucrainean ar trebui să fie mai atent la decretele pe care le semnează. În 2022, acesta a semnat un decret care interzice orice negocierile cu Vladimir Putin. Trei ani mai târziu, președintele ucrainean îl roagă pe Putin să vină la întâlniri.
„El (Putin) nu ştie ce sunt demnitatea şi onestitatea. Prin urmare, suntem dispuşi la un dialog cu Rusia, dar cu un alt preşedinte al Rusiei”, a spus Zelenski, în 2022.
Pe de altă parte, Rusia are un argument mult mai bun dacă vrea să refuze întâlnirea. Mandatul lui Zelenski la conducerea Ucrainei a expirat în 2024, iar acesta a rămas președinte datorită războiului. Dacă Ucraina renunță la legea marțială, Zelenski nu mai e președinte. În mod firesc, rușii se pot întreba ce legitimitate are Zelenski să semneze un document dacă, după semnarea acordului, nu va mai fi președinte. Și poate veni un nou președinte al Ucrainei care să spună că Zelenski, la momentul semnării acordului, nu era președinte al Ucrainei și atunci acordul să fie respins, mai ales că decretul lui Zelenski din 2022 interzice negocierile cu Putin.
În urmă cu două luni, când s-a arătat dispus să negocieze cu Zelenski, Putin a precizat că problema Rusiei este cine va semna acordul din partea Ucrainei. În acest mod, Putin și-a prezentat îndoielile privind legitimitatea lui Zelenski.
„Am spus că sunt dispus să mă întâlnesc cu toți, inclusiv cu Zelenski, dar problema nu e asta. Problema e cine va semna documentele”, a declarat Putin, în iunie.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News