Paisprezece inculpaţi acuzaţi că au încercat să pună la cale acţiuni contra ordinii constituţionale au contestat măsurile preventive la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mercenarii lui Horaţiu Potra, căutat internaţional de mai bine de cinci luni, află marţi dacă judecătorii instanţei supreme vor lua sau nu măsuri mai blânde în cazul lor. La începutul lunii august, procurorul de caz de la Parchetul ICCJ a audiat 18 inculpaţi, din care trei în arest preventiv, 11 în arest la domiciliu şi patru sub control judiciar.
Potrivit Parchetului ICCJ, infracţiunile de care sunt acuzaţi cei 18 inculpaţi sunt tentativă la acţiuni contra ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni ilegale cu articole pirotehnice şi instigare publică.
Procurorul de caz a precizat că audierile din 1 august aveau legătură cu operaţiunile din 26-27 februarie, când au fost făcute 47 de percheziţii la adrese din judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov, Timiş şi Cluj, la apropiaţi ai lui Călin Georgescu. Percheziţiile au vizat locuinţele a 27 de persoane şi patru sedii de firmă. Una dintre persoanele la care s-au făcut percheziţii atunci este mercenarul Horaţiu Potra, în casa căruia, într-un seif încastrat sub podea, au fost descoperite pachete cu teancuri de dolari, politicianul din Mediaş spunând că legea nu îl obligă să îşi ţină banii la bancă.
Tot la Potra au fost descoperite numeroase arme, el declarând că îşi ”asumă” nerespectarea regimului armenilor şi muniţiei şi refuzând să facă alte comentarii cu privire la armele deţinute ilegal.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News