Austeritate peste tot, dar mai puțin la noi acasă. Așa ar putea traduce un cetățean obișnuit modul în care Primăria Oradea a cheltuit o parte consistentă din bugetul urbei pentru câteva ore de spectacol.
Premierul Ilie Bolojan a criticat vehement risipa făcută de primării pentru organizarea de concerte și spectacole. Asta deși anul trecut, în timp ce era președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, omul său de la Primăria Oradea organiza un concert de un milion de euro, în noiembrie 2024, an electoral.
Economia României dădea și în anul 2024 semne de oboseală, inflația exploda și deficitul bugetar devenea din ce în ce mai amenințător. Însă asta nu l-a împiedicat pe protejatul lui Ilie Bolojan, actualul edil al Oradiei, să scoată o avere din bugetul primăriei.
Concertul a fost finanțat de Primăria Oradea, condusă de Florin Alin Birta, succesorul lui Bolojan pe scaunul de edil și unul dintre apropiații actualului premier.
Pe 17 noiembrie 2024, tenorul italian a urcat pe scena Arenei din Oradea. Concertul tenorului Andrea Bocelli a fost organizat de APTOR – Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune Visit Oradea și de Primăria Oradea, reprezentând o ediție specială a festivalului Sounds of Oradea.
Această asociație a fost răsfățată de Primăria Oradea cu un buget de 22.033.215 lei, sumă care a fost mărită în două rânduri, cu încă 800.000 de lei, până la sfârșitul anului 2024.
De menționat că Asociația s-a ocupat ani la rând, de pe vremea mandatelor lui Bolojan ca primar, de promovarea imaginii orașului și, implicit, de imaginea edilului. Evenimentele organizate de Primăria Oradea au fost promovate intens în presa locală cu fonduri de la bugetul de stat, Ilie Bolojan cumpărându-și astfel liniștea și construindu-și liniștit legenda. Prin APTOR au fost derulate multe campanii, inclusiv în presa națională și cu ajutorul unor influenceri, care au consolidat, în timp, imaginea primarului Bolojan.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News