Percheziţii în Mureș în căutarea tabletelor primite în programul „Şcoala de acasă”

Sursa foto: Poliția Capitalei

Au fost percheziţii de amploare, ieri, într-o comună din judeţul Mureş! Mascaţii au descins la 16 locuinţe pentru a găsi tabletele pe care copiii familiilor defavorizate le-au primit în perioada pandemiei prin programul naţional „Școala de acasă”. Pe lângă faptul că nu au mai fost returnate, multe dintre dispozitive au fost vândute. Mai multe persoane au fost duse la audieri în dosarul ce vizează „abuzul de încredere”. 

Încă de la primele ore ale dimineţii, poliţiştii şi mascaţii au descins în cele 16 locuinţe din comuna Brad.

„Persoanele în cauză nu ar fi restituit bunurile conform prevederilor legale, fiind creat astfel un prejudiciu estimat, până în prezent, la aproximativ 16.620 de lei. În urma activităților, au fost recuperate o parte dintre dispozitivele electronice, precum și contravaloarea acestora”, a declarat Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș. 

Au uitat să restuie tabletele

Copiii au primit dispozitivele electronice pentru a învăţa de acasă în perioada pandemiei. Cei mici însă nu s-au bucurat prea mult de ele pentru că o parte dintre tablete au fost vândute imediat după ce au fost primite de la şcoală.

„Dacă nu-ţi aparţine un lucru, trebuie să-l dai înapoi. Fiecare generaţie de copii să aibă tablete”. „Nu e bine, normal că nu e bine. Dacă le-au dat copiilor acelora să înveţe, să înveţe. După aceea să le dea altora dacă nu le vor”. „Eu n-am avut la copii, nu ştiu. Dacă ar avea copiii ceva, normal că nu le-aş vinde. Doamne fereşte! Normal s-ar da înapoi dacă aşa se cere, aşa am face”, spun oamenii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: